Ora de Sibiu
Știri in direct

Summit-ul de la Sibiu va intra în istoria omenirii – Opt state cer o revoluție anti schimbări climatice

2.360

Nu mai puțin de opt state membre ale Uniunii Europene au lansat, în perspectiva Summitului Consiliului European programat în 9 mai la Sibiu, o iniţiativă pentru introducerea unor standarde mai stricte în scopul protejării climei, afirmă surse politice.

Iniţiativa pentru contracararea încălzirii climei a fost lansată de Franţa, Belgia, Luxemburg, Olanda, Suedia, Danemarca, Portugalia şi Spania, afirmă oficiali citaţi de agenţia de presă DPA şi de postul austriac ORF.
Reprezentanţii celor opt ţări au elaborat un document care prevede că măsurile pentru contracararea încălzării climei reprezintă un „element central” al Agendei strategice a Uniunii Europene până în anul 2024. Documentul urmează să fie supus spre aprobare în cursul Summitului informal al Consiliului European programat joi la Sibiu.
Cele opt state cer ca Uniunea Europeană să fixeze obiectivul de a opri de tot emisiile poluante până cel târziu în 2050. Iniţiativa este susţinută şi de peste 200 de primari din oraşe europene.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...