summitppe copyright muzeul astra 3

Liderii Partidului Popular European s-au întâlnit joi dimineața pentru o scurtî discuție înaintea SUMMIT-ului UE. Întâlnirea a avut loc în Muzeul în aer Liber din Dumbrava Sibiului, de acolo de unde s-au făcut apoi și declarații. Liderii europeni, în special Angela Merkel au fost încântați de cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. La plecare cu toții au primit câteva cadouri simbolice, specific românești. 

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat impresionată să afle că joi a fost în cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, unde a avut loc Summitul Partidului Popular European (PPE), a declarat, pentru AGERPRES, directorul muzeului sibian, Ciprian Ştefan.

„Doamna Merkel chiar m-a întrebat ce rol are Muzeul ASTRA. I-am spus că este un muzeu care prezintă întreaga civilizaţie rurală din România, dar şi multiculturalitatea specifică ţării, nu doar regiunii, adică avem şi exponate care au legătură cu civilizaţia europeană. A fost impresionată. M-a întrebat cât e de mare, i-am spus că e cel mai mare din Europa şi a spus: „Wow!””, a precizat directorul Ciprian Ştefan.

 

Potrivit acestuia, „s-au scurs clipe istorice astăzi la Muzeul ASTRA. Liderii europeni au avut o întâlnire de lucru foarte importantă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vorbim despre un spaţiu care aminteşte oricui de rădăcini şi resurse sănătoase, punând pe prim plan valorile comune europene şi multiculturalitatea. Mai precis, un loc numai bun pentru decizii de viitor”.

summitppe copyright muzeul astra 4 summitppe copyright muzeul astra 2

Summitul PPE a avut loc, joi, la Sibiu, la reuniune fiind invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern, lideri ai partidelor din PPE, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi al Parlamentului European, Antonio Tajani.

Joi, în Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava, aflată la marginea municipiului Sibiu, au fost prezenţi şi peste o sută de meşteşugari din toată ţara, care fac demonstraţii de măiestrie, pentru a marca Ziua Europei într-o acţiune numită „Europa rurală”.

summitppe copyright muzeul astra 1

În Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava participanţii la Summitul PPE au degustat produse tradiţionale locale, printre care şi cunoscuta brânză de Sibiu. Înainte să părăsească muzeul sibian, oaspeţii străini au primit câte o pungă-cadou care conţine albume despre Muzeul ASTRA, linguri de lemn sculptate şi înfăşurate în şervete de lână şi ouă încondeiate.

„Noi le-am pus în plasa-cadou album cu Muzeul ASTRA, o lingură de lemn, pentru că fiind Regiune Gastronomică Europeană am zis că dăm un mesaj cu lingura asta frumos sculptată cu motive tradiţionale, are valenţe cu Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu, lingura a fost înfăşurată într-un şerveţel care se poate folosi la masă, un şerveţel de lână cum se folosea la mesele câmpeneşti peste tot în judeţul Sibiu şi un ou încondeiat, pentru că oul este peste tot în Europa şi un mesaj legat cu ce înseamnă acest ou încondeiat”, a explicat Ciprian Ştefan.

Sursa www.agerpres.ro, www.dcnews.ro

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns