protest summit 4

Aproximativ 100 de persoane din cinci țări din Europa își strigă nemulțumirile în Piața Mare din Sibiu, acolo unde are loc Summit-ul UE.

Protestatarii fac parte din Asociația Fridays For Future și au venit la Sibiu din Germania, Olanda, Austria și Belgia. De asemenea, sunt și protestatari români.
protest summit 3protest summit 2 Aceștia vor să profite de summit-ul de la Sibiu pentru a trage un semnal de alarmă, asupra faptului că măsurile eficiente de combatere a schimbărilor climatice întârzie să apară la nivelul Uniunii Europene.

„Noi protestăm pentru că politicienii nu au ca priorități clima și criza în care noi suntem. Astfel, noi vrem să îi atenționăm ca ei să ia măsurile de care noi avem nevoie”, spune o tânără protestatară.

Oamenii s-au aflat în Piața Mare, în momentul în care liderii europeni au făcut fotografia oficială. protest summit protest summit 1

Aceștia au protestat pașnic, motiv pentru care jandarmii nu au intervenit. Cu toate acestea, Primăria a interzis desfășurarea protestelor, demonstrațiilor, manifestațiilor, competițiilor sportive sau procesiunilor pe raza centrului istoric.

TOATE ȘTIRILE ÎN TIMP REAL DESPRE SUMMIT AICI

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns