Vremea în weekend – Plouă în toată țara, dar se încălzește

0 286

Temperaturile încep să crească treptat, însă ploile continuă și în acest sfârșit de săptămână. La munte și la mare, vremea este capricioasă.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, averse vor mai fi prin estul, nordul şi centrul ţării, iar duminică, în special în sud-vest şi la munte. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile vor creşte şi vor ajunge la valorile potrivite pentru mijlocul lunii mai.

Va ploua trecător în Capitală și vineri și vor fi descărcări electrice, dar în weekend orele însorite vor fi numeroase, iar condițiile de ploaie, reduse. Temperaturile vor ajunge la 22-23 de grade Celsius.

Zona de munte nu scapă de ploile ca de vară până la sfârşitul săptămânii. Aversele se vor înmulţi din orele serii, iar în Carpaţii Occidentali vor aduce cantităţi mai mari de apă. Vineri, masivele vestice vor scăpa de ploi, dar în celelalte zone acestea vor apărea din loc în loc.

La malul mării vântul va avea intensificări trecătoare. Vremea va fi capricioasă şi vineri, iar sâmbătă vor mai fi averse doar în zona Deltei Dunării.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.