Vultur negru în trecere pe la Sibiu – Specie dispărută în România

0 1.305

Doi vulturi negri, specie dispărută din țara noastră, au poposit în România, unul dintre ei la Sibiu. Primul vultur negru a coborât în zona Sibiului. Pasărea era dotată cu un transmițător satelitar de către ornitologii din Bulgaria, care vor să reintroducă specia în zona balcanică unde vulturul negru mai trăiește doar în Grecia.
O echipă Milvus a plecat într-o expediție de recunoaștere, și spre surprinderea tuturor, pasărea dădea semne de slăbiciune. După consultări cu partenerii bulgari, pasărea a fost prinsă și transportată la Tîrgu Mureș, unde medicul Borka Levente de la Asociația Vest4Wild a decis să îi monteze o perfuzie deoarece a considerat că păsarea este deshidratată.
Vulturul Juan, după numele unui reputat cercetător spaniol care a lucrat în introducerea vulturilor negri în Spania, Mallorca, s-a aflat în grija Centrului de Reabilitare aproape o lună.
La doar câteva zile după ce Juan a fost prins, un alt vultur negru, o femelă cu numele de Kutelka, de asemenea dotat cu transmițător satelitar, a ajuns în condiții similare la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) din Focșani. După capturarea sa, pasărea slăbită a ajuns la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice de lângă orașul Focșani.
Capturarea celor doi vulturi a fost realizată doar după consultări cu specialiștii bulgari, cărora le-a aparținut decizia. Slăbiți și înfometați, păsările nu aveau șanse bune să-și continue peregrinările, fapt pentru care s-a ales această soluție.in tarc
După mai bine de trei săptămâni în care păsările au fost îngrijite și hrănite în câte o volieră spațioasă, la Târgu Mureș și respectiv Focșani, specialiștii de la Federația Green Balkans au sosit în România pentru a prelua cele două păsări rare. Acestea au fost duse înapoi în Bulgaria, unde o să fie ținute sub observație o vreme, înainte de a fi eliberate din nou.
Pentru transportul vulturilor a fost nevoie de emiterea unui certificat de transport intracomunitar pentru care Asociația Grupul Milvus și Asociația Vest4Wild au colaborat cu instituțiile competente.
Păsările fac parte dintr-un amplu proiect de reintroducere a vulturilor în Balcani desfășurat în Bulgaria, de o întreagă comunitate internațională, coordonată de către Federația Green Balkans.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.