Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Fierbe Municipalul – FC Hermannstadt joacă miercuri cu Dinamo

847

După ce, în etapa precedentă, a primit vizita Concordiei Chiajna, la primul meci disputat pe Stadionul ”Municipal” în acest sezon, miercuri, 15 mai, de la ora 18:15, FC Hermannstadt o va întâlni pe Dinamo București, tot pe arena din Parcul Sub Arini.

Înaintea acestui duel, antrenorul Vasile Miriuță a declarat, într-o conferință de presă, că Dinamo este, în opinia sa, cea mai bună echipă din play-out. Tehnicianul le-a mulțumit încă o dată suporterilor pentru încurajările de la meciul cu Concordia și speră ca, și cu Dinamo, aceștia să fie ”al 12-lea jucător al echipei”.
”Părerea mea e că vom întâlni cea mai bună echipă din play-out. A demonstrat-o și în etapa trecută, când i-a bătut fără drept de apel pe cei de la Mediaș. Venim după o victorie obținută cu greu, cu Chiajna, chiar dacă am avut multe ocazii. Până la urmă s-a terminat 1-0. A fost o victorie muncită, de băieți în primul rând. Îi mulțumesc încă o dată publicului, a fost al 12-lea jucător. Sper, de fapt sunt sigur că și mâine suporterii vor fi alături de băieți, vor fi al 12-lea jucător, pentru că avem nevoie de ei. Știu că vor fi momente, în meciul de mâine, când vom suferi contra lui Dinamo, dar sper ca și în momentele alea grele suporterii să fie alături de noi. Și, sunt sigur că vor fi!”, a declarat Miriuță, care nu va putea conta în acest meci pe Daniel Tătar, Florin Acsinte și Cătălin Pîrvulescu, primii doi fiind suspendați, iar al treilea e accidentat.
Miriuță a vorbit cu această ocazie și despre adversarul de mâine, considerând că Mircea Rednic este unul dintre cei mai buni antrenori români aflați în activitate.
”Îl respect mult pe Mircea Rednic. Am mai spus-o, venirea lui la Dinamo a fost de bun augur, a cristalizat echipa, a adus niște jucători buni. Părerea mea e că, la ora actuală, este între primii 3 antrenori aflați în activitate. Îl respect foarte mult. Dinamo are jucători de valoare”, a mai spus Miriuță.

Ștefan Blănaru, autorul golului decisiv cu Concordia, speră să își treacă și de data asta numele pe lista marcatorilor. Vârful de atac a vorbit și despre atmosfera din tribune la meciul din etapa precedentă.
”Știam că ne așteaptă un meci greu, cu o contracandidată. Mă bucur că am marcat, sper să o țin pe aceiași linie, dar mai importante sunt cele 3 puncte.
Urmează o confruntare cu Dinamo, o echipă bună, probabil cea mai bună din play-out. Acel gol marcat de mine a venit în urma unui joc bun al întregii echipe. A contat mult și publicul. E foarte frumos să joci cu atâta lume în tribună. Și dacă pierdeai o minge, te încurajau, parcă aveai altă energie”, a afirmat Blănaru.
Înaintea acestui meci, Dinamo ocupă locul al doilea în clasamentul play-out-ului, cu 37 de puncte, în vreme ce FC Hermannstadt este pe 6, cu 22 de puncte.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...