Ora de Sibiu
Știri in direct

Premieră la Teatrul „Radu Stanca”: „Yvonne” cu scenografia creată de o colaboratoare a Innei și Deliei

512

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 18 mai 2019, la sala mare, de la ora 19:00, premiera spectacolului „Yvonne”, în regia lui Botond Nagy. Scenografia spectacolului este creată de Andreea Săndulescu, prezență apreciată atât pe scena teatrelor din România cât și în industria de publicitate și industria muzicală autohtonă.

„În decursul acestor ani am avut bucuria să realizez scenografia pentru spectacole produse de Teatrul Național București, Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați, Teatrul German de Stat Timișoara sau Teatrul „Ion Creangă” București, iar acum, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pentru premiera „Yvonne” regizată de bunul meu prieten Botond Nagy. Am avut șansa unor întâlniri cu artiști români talentați și fiecare întâlnire a fost o nouă provocare. Fiecare proiect m-a scos din zona de confort, m-a ajutat nu doar să îmi testez limitele, dar mai ales să le depășesc. Fiecare nou proiect e o nouă poveste, o nouă călătorie în care pornesc împreună cu echipa artistică și care ne aduce tuturor multă bucurie. La Sibiu am întâlnit o trupă de actori talentați, entuziaști, vii, cu care mi-a făcut foarte mare plăcere să lucrez în toată această perioadă și îmi doresc tare mult ca acest spectacol să placă tuturor spectatorilor cel puțin la fel de mult pe cât ne-a plăcut nouă, cât timp am lucrat pentru el.” Andreea Săndulescu, scenograf

Spectacolul „Yvonne”, regia Botond Nagy va avea premiera la sala mare a naționalului sibian, sâmbătă, 18 mai 2019, de la ora 19:00. Următoarele reprezentații vor avea loc în data de 30 mai 2019, respectiv în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în data de 19 iunie 2019. Spectacolul se joacă în limba germană cu traducere în limbile română și engleză.
Andreea Săndulescu (n. 1983) a absolvit în 2008 Secția Scenografie din cadrul Universității de Arte Plastice București (Facultatea de Arte Decorative și Design), fiind, încă de la terminarea studiilor, o scenografă apreciată pentru munca depusă atât pe scenele unor teatre importante din țară, cât și în industria de publicitate și industria muzicală autohtonă. Printre cele mai cunoscute spectacole de teatru pentru care a creat scenografia se numără: „Hotel PM” (regia: Andreea Gavriliu; Teatrul German de Stat Timișoara), pentru care a primit Premiul Pentru Cea Mai Bună Scenografie, în cadrul Festivalului de Teatru „Pledez pentru tine(ri)”, în 2015; „Crăiasa Zăpezii” (regia: Rosamunde Hutt; Teatrul „Ion Creangă” București); „Hoți” (regia: Radu Afrim; Teatrul Național „I.L. Caragiale” București). De asemenea, activitatea Andreei Săndulescu, în calitate de scenografă pentru scurtmetraje sau videoclipuri i-a îmbogățit palmaresul nu numai cu un Premiu de Scenografie în cadrul Festivalului Cinemaiubit 2011 („Grand Hotel Italia”, regia: Rodi Cotenescu), ci și cu șansa de a lucra cu nume faimoase ale muzicii contemporane autohtone, precum Inna, Antonia, Delia ori Deepcentral. Andreea Săndulescu a semnat conceptul scengrafic al spectacolului „Accadelia”, susținut recent de Delia la Sibiu. Cel mai recent proiect al Andreei Săndulescu se leagă de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, unde a creat scenografia spectacolului „Yvonne” (regia: Botond Nagy).

Caseta artistică a spectacolului „Yvonne”
Un spectacol de Botond Nagy după piesa „Ivona, Principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz
Scenografia: Andreea Săndulescu
Adaptare Scenică: Kali Ágnes, Botond Nagy, Boldizsár Emőke, Flavia Pătrășcoiu
Dramaturgia: Kali Ágnes
Muzica & Sound design: Kónya-Ütő Bence
Visuals: Rancz András
Lighting design: Erőss László
Coregrafie: Judith State
Asistenți regie: Flavia Pătrășcoiu, Cristina Blaga
Consultant artistic: Hunor Horvath
DISTRIBUȚIE:
Fabiola Petri (Yvonne), Daniel Bucher (Regele Ignațiu), Emőke Boldizsár (Regina
Margareta), Iustinian Turcu (Principele Filip, moștenitorul tronului), Valentin Spaeth (Șambelanul), Ali Deac (Chiril, un prieten de-al prințului), Anca Cipariu (Iza, o doamnă de la curte), Daniel Plier (voyeur-ul), Ioan Paraschiv (Ciprian), Johanna Adam, Codruța Vasiu (mătușile Ivonei), Liviu Vlad (Innozenz), Ștefan Tunsoiu (Valentin), Ioana Cosma, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Blaga (Lady Gorgones).

Informații pe larg despre spectacolele și evenimentele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și bilete, pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro/program. Biletele achiziționate online, de pe site-ul teatrului, au aceleași prețuri ca în agenția teatrală.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...