Hoții parcă nu mai au niciun fel de remușcări sau teamă. Fură de oriunde apucă, nu contează că ar putea fi văzuți sau prinși. Fără a avea astfel de gânduri un bărbat a intrat într-un cabinet stomatologic din Sibiu de unde a furat chiar din portofelul unuia dintre medici. Acum este căutat chiar și pe rețelele sociale.
Bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere ale clinicii în data de 25 aprilie. A intrat în cabinet, apoi direct în biroul unuia dintre medici. A profitat de faptul că nimeni nu l-a văzut și că geanta era pe un scaun lângă intrare, a scotocit în ea și a găsit portofelul. De aici a furat banii care erau în el, i-a băgat în buzunar și s-a făcut apoi nevăzut cu cei 2.500 de lei.
Camerele de supraveghere au surprins totul, și chiar dacă chipul bărbatului se vede foarte bine, nu a fost deocamdată găsit. Nu se află pe lista neagră a polițiștilor sibieni. La fel de bine ar putea fi sibian sau din orice altă parte a țării.
”La data de 25 aprilie a.c., la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu s-a înregistrat plângerea unei sibience prin care se reclamă faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17,30, un bărbat a pătruns în incinta unui cabinet medical situat pe strada Călugăreni din municipiul Sibiu și a sustras suma de 2.500 de lei dintr-o poșetă.
În cauză s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în prezent se desfășoară cercetări în vederea identificării autorului și aplicării măsurilor legale în consecință”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Astfel că cei care îl recunosc sunt rugați să anunțe poliția.
Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.