Ora de Sibiu
Știri in direct

Primăria Municipiului Sibiu premiată de Ambasada Franței și Camera Franceză de Comerț și Industrie în România

171

Primăria Municipiului Sibiu a fost premiată miercuri, 15 mai de Ambasada Franței, Camera Franceză de Comerț și Industrie din România, Institutul Francez și Business France în cadrul unui concurs cu titlul ORAȘUL DURABIL – CATALIZATOR ECONOMIC la care au fost invitate să participe autoritățile locale și județene din întreaga țară.

Concursul a avut patru secțiuni: apă și canalizare, mobilitate durabilă, reconversie urbană și reabilitare patrimoniu și gestionarea eficientă a deșeurilor. Conform regulamentului, fiecare autoritate participantă putea depune un singur proiect la una dintre cele patru secțiuni. Primăria Sibiu a participat în competiție cu proiectul pentru reconversia Lacului Binder în scop de agrement și sport.

“Infrastructura este esențială pentru calitatea locuirii, dar pentru cetățeni sunt importante și proiectele care le oferă noi zone pentru petrecerea timpului liber. Din această convingere și chiar dacă aveam proiecte pentru fiecare dintre celelalte trei categorii, am dorit să promovăm în acest concurs reconversia Lacului Binder pentru sport și agrement.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Un juriu condus de prof. univ. dr. ing. Alexandru Aldea, profesor la Universitatea Tehnică de Construcții din București și format din experți în domeniul Smart City și al dezvoltării urbane durabile din România și Franța a analizat toate proiectele depuse și a decis că municipiul Sibiu este câștigătorul premiului la categoria “reconversie urbană”.

Premiul a fost decernat de Ambasadorul Franței în România, ES Michéle Ramis, în prezența Președintelui Camerei Franceze de Comerț și Industrie – domnul François Coste, a domnului Hervé Boisguillame – director de proiect Ville Durable în Ministerul Tranziției Ecologice și al Solidarității din Franța, dar și a numeroșilor reprezentanți de firme care oferă servicii în domeniul smart și a mai multor reprezentanți ai autorităților locale din țară.

Reamintim faptul că la sfârșitul lui 2018 Sibiul a fost premiat în același domeniu și de către Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate la secțiunea „Smart Living”, iar Asociația Municipiilor din România a premiat orașul nostru ca model de bune practici în domeniul regenerării urbane.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...