fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Plin de bețivi în trafic – Au fost prinși la volan în Sibiu, Ocna Sibiului și Gura Râului

991

În perioada 17 – 19 mai, polițiștii sibieni au constatat șapte infracțiuni la regimul rutier, au reținut 29 de permise de conducere și au aplicat 460 de sancțiuni contravenționale în valoare de 97.000 de lei. Mulți șoferi au fost prins băuți la volan.

La data de 19 mai, în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Victoriei, a fost oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din localitatea Porumbacu de Jos.
În urma testării alcoolscopice a șoferului, a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La aceeași dată, în jurul orei 04,30, tot în municipiul Sibiu, de această dată pe Șoseaua Alba Iulia, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în localitatea Sebeșu de Jos, care a prezentat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Seria șoferilor depistați sub influența alcoolului a continuat în aceeași zi, în jurul orei 10,30, în localitatea Gura Râului, unde un localnic în vârstă de 63 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost depistat cu o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din nou s-a întocmit dosar de cercetare penală conform articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

În seara zilei de 19 mai, în jurul orei 22,00, pe raza orașului Ocna Sibiului, un localnic în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Podului având o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...