Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibiul cere peste 21 de milioane lei de la Guvern pentru asistența socială – Dacă nu primesc banii va fi colaps

360

În urma consultărilor avute în cursul lunii martie de conducerea Consiliului Județean Sibiu cu primarii din județul Sibiu pe marginea Legii bugetului de stat pe anul 2019 și a sumelor repartizate fiecărei unități administrativ teritoriale, s-a conturat ideea de a centraliza necesarul pe care fiecare primărie o are neacoperită în ceea ce privește susținerea asistenței sociale și de a întocmi un memoriu comun care să fie transmis către Ministerul Finanțelor Publice.

Vineri, 17 mai, Consiliul Județean Sibiu a transmis ministrului finanțelor o adresă în care se arată necesarul cu care ar trebui suplimentată finanțarea asistenței sociale pentru comunele și orașele din județul Sibiu.

În urma centralizării sumelor solicitate pentru asigurarea finanțării cheltuielilor pentru asistența socială până la sfârșitul anului 2019, față de cele acordate din sume defalcate din TVA cu această destinație unităților administrativ-teritoriale din județului Sibiu prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, a rezultat un necesar de 20.949.684 lei, din care pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ale persoanelor cu handicap grav: 11.821.968 lei (solicitată de 27 de primării) și pentru finanțarea indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav: 9.127.716 lei (solicitată de 41 de primării).

Solicitarea adresată Ministerului Finanțelor Publice, cât și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România este aceea de a analiza și de a sprijini UAT-urile din județul Sibiu
prin efectuarea de demersuri către factorii de decizie, pentru asigurarea fondurilor necesare de la bugetul de stat pentru susținerea drepturilor asistenților personali/ indemnizații lunare ale persoanelor cu handicap grav.

”Avem convingerea că veți găsi soluții pentru problemele cu care se confruntă unitățile administrativ-teritoriale din județul Sibiu, în vederea asigurării resurselor financiare necesare susținerii sistemului de asistență socială, astfel încât să nu se ajungă la blocaje ale serviciilor de asistență socială, prin trecerea în șomaj sau chiar disponibilizări ale asistenților personali, precum și prin neacordarea indemnizației lunare a persoanelor cu handicap grav și chiar la acțiuni în instanță”, precizează președinta Daniela Cîmpean în memoriul transmis ministrului finanțelor publice.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...