Ora de Sibiu
Știri in direct

După douzeci de ani – CSU începe lupta pentru titlu. Luni cu Oradea

136

CSU Sibiu începe seria meciurilor din Finala Ligii Naționale cu CSM CSU Oradea. Astăzi este programat primul meci, de la ora 18:00, urmând ca meciul 2 să se joace tot la Sala Transilvania, miercuri, de la ora 19:00.

Ambele meciuri se vor disputa cu CASA ÎNCHISĂ, iar suporterii care vor participa la cele două partide, vor fi martorii unui show grandios! Va mixa ARIAS și vom avea parte de un spectacol extraordinar de dans cu trupele ”Young till Death” și ”Iron Kids” ale Studioului KOLORAT dar și cu CSU Sibiu Dancers by Fantasy Dance. Fan Zone-ul Casa Baschetului va fi împâmzit de o mulțime de surprize pentru cei mai devotați suporteri din țară, urmând a fi deschis cu o oră înaintea fiecărei partide.

Baschetbaliștii sibieni sunt pregătiți de primul duel al celui mai așteptat moment al campionatului: FINALA! După ce au învins Oradea și în utimul act al Cupei Romîniei, elevii lui Dan Fleșeriu sunt hotărâți să facă meciuri bune în compania campioanei en-titre, CSM CSU Oradea. Primul duel începe astăzi de la ora 18:00, la Sala Transilvania și în direct pe DIGISPORT. Iată ce a declarat antrenorul principal al BC CSU Sibiu înaintea primului meci:

”Ultimele 2-3 zile au fost foarte lungi. Băieții sunt nerăbdători să joace. Cu siguranță vor fi meciuri strânse, cu angajament fizic foarte mare, cu încărcătură psihologică foarte mare, dar sunt meciuri pe care le-am visat și dorit de la începutul sezonului. Le-am și spus băieților că ar trebui să ne simțim ca atunci când ne-am întors din cantonamentul din Serbia și am vrut să începem o dată campionatul și meciurile oficiale. Băieții sunt sănătoși, nu avem probleme de efectiv și sperăm să jucăm cu determinare, cu atitudine foarte bună. Suntem pregătiți sută la sută”, a spus Dan Fleșeriu.

SHOW din toate punctele de vedere!
Frumoasa sibiancă ARIAS va mixa pentru Kevin Hardy & Co. și fanii CSU! Dacă nu i-ați ascultat muzica la Untold sau Neversea, în Liquid sau în Cotton, atunci aveți șansa de a o face acum, ARIAS pregătind mai multe piese îndrăgite atât de jucători cât și de suporteri!

Vrem să fim la înălțime! Așa că îi aducem alături de noi pe artiștii trupei ”Pe Picioroange” (www.pepicioroange.ro), Carmen Stroia și Liviu Bledea, reveniți după un lung turneu în Statele Unite. Ei vor porni astăzi, la ora 16:30, din Piața Mare iar fanii care vor să îi însoțească în drumul spre Sala Transilvania sunt așteptați acolo. Cu siguranță toți copiii vor fi încântați să îi cunoască și să se fotografieze alături de ei și în Fan-Zone-ul „Sibiu – Casa Baschetului”!

Dacă avem muzică, avem și dans! CSU Sibiu Dancers by Fantasy Dance vor înveseli din nou atmosfera între sferturi, în timp ce alte momente spectaculoase de streetdance vor fi pregătite de echipele de performanta ”Young Till Death” și ”Iron Kids”, din cadrul studioului KOLORAT Dance din Sibiu!

În Fan-Zone vom avea un Fan Shop, face-painting, tatuaje temporare cu Finala și CSU, un photo-corner cu un decor dedicat Finalei și Insula Naturo Juice. Partenerii noștri de la KUKA au creat un Robo-Coș și te provoacă să îți testezi abilitățile de shooter! Cei mai preciși fani vor putea câștiga premii cu însemnele CSU!

Totodată, în timpul meciului vom organiza concursul ”Shoot & Win” pentru spectatori, organizat de Casa Pariurilor.

În plus, o dată cu FINALA, lansăm, în premieră națională, Social Club, o aplicație 100% românească ce vrea să revoluționeze lumea și care te poate ajuta să îți lărgești cercul de prieteni, se lansează la Sibiu cu ocazia finalei LNBM!

Sala Transilvania va fi plină de inimi galben albastre. Vrei să vezi dacă îți găsești prietenii, colegii de birou, șefii sau amicii din liceu la meci?! Sau poate vrei să cunoști și alți fani care vin să susțină echipa și Sibiul în marea finală! Totul este ușor, friendly, la un click distanță!

BC CSU Sibiu va avea un user special creat în această aplicație, unde vă așteptăm cu mesaje de susținere pe tot parcursul zilei de azi!

Puteți descarca aplicația din: App Store sau Google Play. Mai multe detalii pe www.social-club.ro

Informații pentru suporteri!
Pentru că ne dorim un eveniment grandios, fără incidente, astfel îndemnăm suporterii să ajungă din timp la Sala Transilvania. Accesul va începe la ora 17:00! Atenție, toți copiii peste 7 ani au nevoie de bilet sau abonament pentru a intra la meciuri. Cei sub 7 ani au accesul gratuit, însoțiți de un adult, dar nu au locul asigurat!

Evenimentul reprezintă un prilej de sărbătoare pentru toți cei care muncesc în slujba jocului cu mingea portocalie, astfel că atât BC CSU Sibiu, cât și CSM CSU Oradea și vă mulțumim că sunteți suporteri înflăcărați al baschetului românesc.

Alături de bucuria pe care o vom simți cu toții, pentru că echipele noastre au ajuns în actul final al Ligii Naționale de Baschet, ne dorim ca meciurile să se desfășoare sub semnul fair play-ului și respectului reciproc, atât pe teren, cât și în tribune. Ne dorim ca toți cei angrenați în acest fenomen al baschetului să simtă emoțiile pozitive iar împreună să ne bucurăm de o atmosferă senzațională.

Indiferent de rezultatul de pe tabelă, în FINAL(Ă) să câștige baschetul și să primeze fair play-ul!

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...