Ora de Sibiu
Știri in direct

O nouă premieră la Teatrul de Balet Sibiu – „Arlechinadaˮ se joacă de două ori în weekend

997

La începutul lunii iunie, Teatrul de Balet Sibiu așteaptă publicul la o nouă premieră. Spectacolul de balet comic „Arlechinadaˮ va prinde viață pe scena Sălii Thalia, sâmbătă, 1 iunie și în reluare duminică, 2 iunie, de la ora 19: 00.

Coregrafia originală este realizată de Marius Petipa, pe muzica lui Riccardo Drigo iar adaptarea coregrafică este semnată de Alexander Mishutin, având-o ca asistent de coregrafie pe Aleisha Gardner. Alexander Mishutin păstrează în acest balet coregrafia din scrierile originale ale lui Marius Petipa, practic o bijuterie a baletului mondial, ce nu a mai fost reprezentată ca atare pe scenă de mai bine de 100 de ani.
Spectacolul a avut premiera mondială la Teatrul Hermitage din St. Petersburg, fiind susținut de Baletul Imperial din Russia, pe 23 februarie 1900. „Arlechinadaˮ este un balet plin de prospețime, energie, grație, dar în același timp foarte tehnic. Personajele sunt inspirate din commedia dell’arte, o formă a teatrului de improvizaţie, cu origini în Italia perioadei renascentiste, ce a cucerit piețele, teatrele și chiar curțile regale. Actorii jucau mascați, masca confundându-se cu o trăsătură dominată a caracterului lor. Pungașul Pulcinella, intrigantul Brighella, lăudărosul Capitano, veselul pierde-vară Arlechino, reflectau o lume pestriță, vie și artificială totodată, imaginea Europei la începutul erei sale moderne.
Inspirat de aceste spectacole de teatru popular, coregraful Marius Petipa oferă pentru prima rolul principal unui personaj masculin: Arlechino, care nu este nici pe de parte un prinț romantic, ci un personaj simpatic, îndrăzneț, leneș și naiv.
Baletul „Arlechinadaˮ spune povestea de dragoste dintre Arlechino și Colombina. Cassandre, tatăl acesteia, se opune căsătoriei celor doi tineri, găsindu-i fetei sale un logodnic mult mai bogat, pe Léandre, motiv pentru care încearcă în fel și chip să scape de Arlechino. În această dramă amoroasă intervin valetul Pierrot și soția sa, Pierrette, primul sprijinindu-l pe Cassandre, iar cea de-a doua pe Colombina. În ciuda diferitelor complicații ce apar, datorită ajutorului venit de la Zâna cea Bună, iubirea celor doi îndrăgostiți va învinge.

Alexander Mishutin— scurtă biografie
Absolvent al prestigioasei Academii de Balet Bolshoi și al Conservatorului Tchaikovsky, de la Moscova (Rusia), apoi al Colegiului Coregrafic de la Kiev (Ucraina), Alexander Mishutin și-a făurit o carieră impresionantă, în calitate de dansator, coregraf și profesor de balet. A dansat la Moscova pentru Baletul Kremlin, pentru Baletul Imperial și pentru Teatrul Muzical Academic, iar în Japonia, la Tokyo, a fost prim-balerin al companiei de balet NBA. Timp de doi ani a fost director artistic al Școlii Internaționale de Dans din Tokyo și a semnat adaptări coregrafice pentru numeroase spectacole, printre care „Cele patru anotimpuri”, „Arlechinada”, „Coppelia” și „Cleopatra”. În prezent predă balet și dans de caracter, fiind profesor -invitat la importante școli din Japonia, Georgia, Ucraina sau Italia: Universitatea Muzicală Senzoku Gakuen din Kawasaki (Japonia), Academia de Balet Nakano, din Miyazaki (Japonia), Școala de Balet Vakhtang Chabukiani din Tbilisi (Georgia), Colegiul de Coregrafie de la Kiev (Ucraina), Asociația Culturală Artedanzza Rossana (Italia), etc.

Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționatre de pe site-ul kompostor.ro sau de la sediul Casei de Cultura a Municipiului Sibiu – Parcul Tineretului nr 1, Sibiu
Program luni-joi 09.00-16.00 sau vineri 09.00-13.30.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...