Participă la Cursa de rățuște de la Sibiu și devino un erou care salvează vieți

0 3.433

Anul acesta, Clubul Rotaract Sibiu organizează cea de-a 2-a ediție a Cursei de Rățuște pe râul Cibin. Cu doar 10 lei poti partica și tu. Adoptă o rățușcă și dă-ne o mână de ajutor pentru a contribui la îndeplinirea visului nostru caritabil: de a opera și trata cât mai mulți copii născuți cu probleme cardiace grave.

În cadrul primei ediții care a avut loc anul trecut pe malul râului Cibin, ne-au bucurat cu prezența peste 1000 de persoane cu suflet mare care împreună, au ajutat la strângerea a 25.000 de lei, bani folosiți pentru achiziționarea unui incubator pentru bebelușii născuți prematur și a unei lămpi de fototerapie, intrate în dotarea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Sibiu.
Evenimentul caritabil se va desfășura în data de 8 Iunie 2019, în parcarea de lângă stația Rompetrol de pe malul Cibinului. Startul cursei se va da de pe podul Neculce iar finish-ul va fi la podul Pieței Cibin. Norocosul posesor al rățuștei câștigătoare, va primi din partea sponsorului principal VISMA, un premiu în valoare de 2000 de lei.
Și în cadrul cursei dedicate rățuștelor sponsor vom oferi un premiu special: un voucher în valoare de 200 de euro din partea firmei FLYERALARM.
Anul acesta, persoana care va adopta cele mai multe rățuște, donând pe site-ul sibiu.cursaderatuste.ro, va câștiga un premiu care constă într-un weekend minunat la Hotel Peștera, valabil pentru două persoane.

Alătură-te cauzei noastre și devino eroul de care avem nevoie!
“Am decis ca în acest an să sprijinim demersul Fundației Polisano, în salvarea a cât mai multor inimi ale copiiilor născuți cu malformații cardiace grave, fiind convinși că doar împreună putem conștientiza comunitatea sibiana de importanța majoră pe care il are ajutorul venit la momentul potrivit – atunci când e nevoie cel mai mult.” a spus Beniamin Conțiu, Președintele Clubului Rotaract Sibiu.
“Avem în permanenţă liste de aşteptare pentru copiii cu maformaţii cardiace, din toată ţara. În prezent, pregătim două misiuni umanitare, în iunie şi septembrie 2019, când sperăm să operăm peste 20 copii. Cursa de Răţuşte este un eveniment deja de notorietate, este amuzant şi respectuos cu mediul (toate răţuştele sunt pescuite după cursă), şi mă bucur că prietenii de la Rotaract Sibiu au ales cauza noastră de suflet, cea a inimilor copiilor, pentru cursa din acest an. Îmi doresc să văd cât mai mulţi sibieni implicându-se în cursă şi ajutând aceşti copii mai puţin norocoşi.” a declarat Catalina Costache, director executiv la Fundatia Polisano.beniamin contiu petru liuba catalina costache rotaract

Beniamin Conțiu – Președinte Rotaract Sibiu, Dr. Petru Liuba și Cătălina Costache – director executiv Fundația Polisano
Fundația Polisano unește în fiecare an medici renumiți din mai multe țări ale Europei care se oferă voluntari pentru a opera copii cu probleme grave de sănătate. Costurile unei operații pe cord deschis ajunge la 35.000 de euro în alte țări din Europa, dar prin intermediul acestui program desfășurat prin Fundația Polisano o operatie va ajunge să coste între 5.000 si 7.000 de euro.
Clubul Rotaract Sibiu este format dintr-un grup de tineri implicați activ în comunitatea din care fac parte, participând cu idei si proiecte concrete la dezvoltarea comunității, consolidăndu-si în același timp si dezvoltarea lor personală. Astfel, misiunea declarată a Clubul Rotaract este de a crește astăzi, liderii de mâine.
Dacă și tu dorești să contribui în cadrul acestui eveniment special, te așteptăm să ni te alături demersului nostru nobil, cumpărând cât mai multe rățuște de pe site-ul dedicat: sibiu.cursaderatuste.ro. Salveaza vieți și devino eroul de care copiii noștri au atât de multă nevoie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.