Cod galben de furtună în tot județul Sibiu

0 653

Meteorologii au emis, joi, o nouă atenționare meteo de instabilitate atmosferică. Până luni sunt semnalate ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. 37 de județe, printre care și Sibiul se află, de la ora 12.00, sub cod galben de furtună. 

Potrivit atenționării emise joi, începând din aceeași zi, de la ora 10.00, până luni la ora 10.00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi îndeosebi în regiunile nordice, centrale și estice, apoi în majoritatea regiunilor.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Totodată, începând de joi, ora 12.00, până luni la ora 3.00, 37 de județe se vor afla sub cod galben.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, Moldova, Transilvania, local în Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele de deal și de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Județele vizate sunt Sibiu, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov și Călărași.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...