Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

VIDEO FOTO Șapte morți și 19 dispăruți pe Dunăre, în Ungaria

2.598

Șapte persoane au murit și altele 19 sunt date dispărute de miercuri seara, când ambarcațiunea de agrement cu care se plimbau pe Dunăre, la Budapesta, s-a scufundat. Turiștii erau din Coreea de Sud și se presupune că accidentul s-a petrecut în urma unei coliziuni, scrie news.ro

Autorităţile din Coreea de Sud şi Ungaria au anunţat moartea a şapte pasageri de la bordul vaporului, care efectua o ieşire pe Dunăre, un fluviu ce traversează capitala ungară, un oraş vizitat de turişti din întreaga lume.

Potrivit ministerului sud-coreean de Externe, 33 de cetăţeni sud-coreeni se aflau la bord, 19 au fost daţi dispăruţi, iar şapte persoane au fost salvate.

”Şapte persoane au fost spitalizate într-o stare stabilă”, a precizat un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare, Pal Gyorfi, într-o conferinţă de presă organizată la locul intervenţiei.

În ambarcaţiune se aflau, de asemenea, membri ai echipajului ungar.

Mihaly Toth, un purtător de cuvânt al proprietarului vaporului, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că ambarcaţiunea nu avea probleme tehnice.

”Era o vizită turistică de rutină”, a subliniat el.

”Nu ştim nimic despre ceea ce s-a întâmplat. Autorităţile anchetează. Tot ceea ce ştim este că s-a scufundat repede”, a adăugat Mihaly.

POSIBILĂ COLIZIUNE

Potrivit presei ungare, vaporul, de 26 de metri lungime, s-a scufundat după ce a intrat în coliziune cu altă ambarcaţiune, în apropierea Parlamentului din Budapesta.

Seulul a evocat de asemenea o coliziune cu un vapor de croazieră. Cauzele accidentului nu au fost comentate de vreo sursă oficială ungară.

Un martor ocular a declarat pentru site-ul de ştiri Index.hu că vaporul, cu o capacitate totatlă de 60 de pasageri, a fost lovit în partea din spate de un vapor de croazieră de talie mare.

Din cauza unei ploi torenţiale miercuri şi la începutul lui mai, un curent puternic se înregistrează pe Dunăre, complicând sarcina salvatorilor şi preconizând un bilanţ mai mare. Temperatura apei este de 10-15 grade Celsius, potrivit presei locale.

Căutări au continuat în noaptea de miercuri spre joi, iar scafandri interveneau într-o vastă porţiune a fluviului, a anunţat Pal Gyorfi.

După mai multe ore de căutare, epava a fost localizată în apropiere de podul Margareta, potrivit postului ungar de televiziune M1.

Accidentul a avut loc miercuri, către ora locală 22.00 (23.00, ora României), între Podul cu Lanţuri, cel mai celebru din Budapesta, şi Podul Margareta, care leagă vechiul oraş Buda de districtul Pesta.

Este vorba despre un sector în care au loc excursii fluviale turistice, în care atracţia principală este monumentalul Parlament al Ungariei, iluminat noaptea, a cărui siluetă se ridică pe malul de est al Dunării.

Accesul pe Dunăre în zonă a fost blocat de autorităţi, potrivit televiziunii, care difuza imagini cu vehicule de salvare în cursul intervenţiei.

Preşedintele sud-coreean Monn Jae-in a cerut ”să fie desfăşurate toate resursele disponibile” în ajutorul compatrioţilor săi.

Un secretar de stat ungar de la Ministerul Sănătăţii, Ildiko Horvath, s-a dus la faţa locului şi a prezentat ”condoleanţe” familiilor victmelor.

Personal de la Ambasada Coreei de Sud a fost de asemenea prezent, pentru a asista salvatorii.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...