Ora de Sibiu
Știri in direct

Cod portocaliu de ploi torențiale în Sibiu și alte 20 de județe

672

Meteorologii au emis, luni, o nouă avertizare de cod portocaliu de ploi torențiale pentru 21 de județe, valabilă până marți la ora 06.00. Printre zonele afectate se numără și Sibiul. 

Meteorologii avertizează că începând de luni, ora 10, până joi la ora 10, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Codul portocaliu intră în vigoare luni, la ora 12.00 și afectează județele: Sibiu, Suceava, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Alba, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Buzău. Până marți la ora 06.00 va ploua torențial, vor fi vijelii și grindină.

În Moldova, jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei, precum și în sudul și estul Transilvaniei va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Totodată, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Dolj, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt și Capitala sunt, de la ora 10.00, până marți la ora 10.00, sub cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.

În Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureș și local în Dobrogea și Banat vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...