FOTO Prichindeii sibieni s-au întrecut la un concurs de pescuit – Au fost peste o sută

0 1.041

Asociatia Happy Carp Team Sibiu a organizat în 1 si 2 iunie, ediția a treia a Cupei Prichindelul la pescuit. princhindelul 3

Peste 100 de copii însoțiți de părinți au petrecut ore frumoase în aer liber pescuind și bucurându-se de natură la Ferma Piscicolă Săcel. princhindelul 2 princhindelul 1

„Am ajuns la a 3-a editie. Un eveniment curajos, având în vedere numărul foarte mare de participanți, un eveniment prin care am constatat că fericirea copiilor nu este dependentă de tablete și laptopuri. Un eveniment la care am văzut părinți și copii râzând și glumind împreună pe malul apei și care au plecat la sfârșitul evenimentului obosiți de distracție, aer curat și cu respect pentru natură. După această a 3-a ediție, cu 119 copii prezenți împreună cu cei peste 150 de părinți, bunici și unchi, suntem convinși că drumul început acum trei ani de către asociația noastră este unul corect și ne oferă satisfacțiile ce le așteptăm. Le mulțumesc tuturor participanților și partenerilor ce ne sunt alături pentru că Suntem împreuna, Lângă copii și în natură!”,  Valentin Vasilescu, Presedinte – Happy Carp Team Sibiu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...