Ora de Sibiu
Știri in direct

Începe Street FOOD Festival – În Piața Mare a Sibiului

4.027

De joi până duminică cei mari și cei mici sunt așteptați în Piața Mare din Sibiu să ia parte la o călătorie culinară în jurul lumii .

Chiar dacă azi e joi și mulți dintre voi sunteți concentrați pe task-urile de la birou știm că gândul vă este la preparatele delicioase din Piața Mare, de la Street FOOD Festival. Gurmanzii vor avea de făcut alegeri grele pentru că sunt peste 40 de truck-uri cu fel de fel de preparate gustoase care așteaptă să fie descoperite la această ediție.
Ediția de anul acesta este una specială pentru că întreaga zona de festival este gândită ca fiind un punct de intersecție culturală și culinară între diferite regiuni ale lumii. Timp de patru zile, participanții se vor simți ca-n Italia, Mexic, America sau Asia și vor putea încerca preparate care de care mai interesante și mai gustoase. Muzica bună va fi prezentă și ea, iar începând de joi pe scena de la Street FOOD Festival vor urca trupe precum: Soul Serenade, Robin and the Backstabbers, Moon Museum, Next Ex, Gramofone, Jurjak și Byron.
Am vorbit de mâncare și de muzică, dar asta nu este tot pentru că cei care vor merge la festival se vor putea bucura și de alte activități, de la cinema în aer liber unde vor putea fi urmărite filmele: Povestea Iubirii, Nunta in ofsaid sau Omul care l-a ucis pe Don Quijote, până la spectacole de flair la barurile centrale. De altfel și cei mici vor fi privilegiați la această ediție pentru că pe toată perioada festivalului se vor putea bucura de ateliere de golf, facepaintig și alte activități recreative.
Mai multe nu îți spunem acum, te lăsăm pe tine să experimentezi și să savurezi pentru că te așteptă o ediție plină de viață, culoare, muzică și momente pe care să le ții minte. Mâncarea bună cu siguranță că va fi prezentă și te asigurăm că nimeni nu pleacă de la festival fără să încerce un preparat gustos sau să se bucure de una din activitățile din festival.
Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca şi ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-I ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.
Street FOOD Festival Sibiu este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și realizat de Agenția Why Not & Flavours împreună cu Asociația Focus Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...