Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din opt județe. Cod galben pe în alte 35 de județe

0 594

Hidrologii au instituit duminică un cod portocaliu de inundații pe râuri din 8 județe, începând de la ora 13.00 până luni la ora 14.00, dar și avertizări cod galben de inundaţii pe râuri din 35 de judeţe, până luni noaptea.

Codul portocaliu a fost emis pentru perioada duminică ora 13.00 – luni ora 14.00 pe râuri din Vaslui, Galaţi, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea, Constanţa şi Tulcea.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalele duminică ora 17:00 – luni ora 6:00 pe unele râuri din judeţele Vaslui, Neamţ, Bacӑu şi Galaţi.
De asemenea, de duminică ora 13.00 – luni ora 24.00, a fost emis un cod galben de inundații pe râuri din județele Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea.
Bazinele hidrografice afectate sunt Someşul Mare, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.
Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...