Ora de Sibiu
Știri in direct

Se redeschide cel mai mare ștrand din Sibiu – Invitație la bălăceală în weekend

7.578

Se pare că vara a venit până la urmă, iar cel până până la finalul săptămânii se anunță temperaturi extrem de ridicate. Așadar, vreme numai bună pentru bălăceală. Și încă o veste bună: se deschide Aqua Fun, singurul ștrand din Sibiu.

Vineri, 14 iunie, este ziua cea mare pentru iubitorii de apă și soare. Ștrand-ul din Ștrand se deschide de la primele ore ale dimineții. Așa că o zi liberă nu strică nimănui. Dar, dacă șeful nu se îndură, e timp de mers și după program, pentru că va fi deschis până la ora 19. De fapt, acesta va fi programul întregii veri: zilnic, de la ora 9 la 19.

Tariful este de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii, studenți și pensionari. Cei care vor intra la ștrand după ora 16 vor plăti jumătate din aceste tarife.

Loc este pentru toată lumea, pentru că în incinta ștrandului sunt aproximativ 2000 de șezlonguri și încă 1000 de locuri pe iarbă. Apa din bazine va fi încălzită, iar cel mai cald va fi în bazinul pentru copii.

Dacă plănuiți să petreceți la ștrand o zi întreagă nu este nevoie să mergeți de acasă cu sandwich-ul și sticla de apă, pentru că acolo veți găsi terase de unde se va putea cumpăra mâncare și băutură.

Și pentru că va fi primul weekend în care ștrandul va fi deschis, sunt pregătite multe surprize- concursuri, spumă activă, DJ și MC. Iar, cei care vor veni aici, până la finalul lunii vor primi o băutură din partea casei.

 

 

 

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...