Ora de Sibiu
Știri in direct

Artișii sibieni prezenți la FITS expun la Casa Albastră

766

Capacitatea artelor vizuale de a însoți, susține și potența actul cultural teatral a asigurat durabilitatea colaborărilor dintre TNRS, MNB și UAP și a fixat un loc bine conturat al expozițiilor artiștilor profesioniști din Sibiu și din țară, în cadrul FITS.

FITS 2019, inclusiv această expoziție, se desfășoară sub semnul bucuriei de A DĂRUI. Este un exercițiu care formează deprinderea de a renunța, fie și puțin, la sine în favoarea celui de alături. Orgolioși și impunători – de cele mai multe ori –, artiștii, indiferent de domeniul în care creează, nu-și pot împlini menirea fără să fie generoși. Căci a dărui –, a renunța la ceva din tine, a transmite idei și emoții desprinse din adâncul ființei – se cheamă fiecare act de creație care se împlinește doar împărtășit cu spectatorul.

În urma selecției juriului, pe simezele expoziției se vor etala lucrări de pictură, grafică, sculptură, sticlă și textile ale câtorva dintre artiștii reprezentativi ai filialelor amintite. Dintre artiștii din Sibiu, printre prezențele consacrate, îi amintim pe Constantin Ilea, Marius David, Radu Aftenie, Stefan Orth, Ioan Tămâian, Eugen Dornescu, Dan Frăticiu, Ioan Cândea etc., din generația tânără dar deja afirmată Raluca Oros, Crina Oprean, Florin Viorel, Andrei Nagy, Daniela Bădilă etc. Contribuția celor mai noi membri ai Uniunii de artiști din Sibiu: Ioan Muntean, Ilie Mitrea și Andrei Popa diversifică și nuanțează spectacolul expozițional pe care vi-l propunem. Printre invitați se află Gheorghe Dican, Angela Tomaselli, Tina Popa, Virgiliu Dimulescu, Claudiu Schiteanu, Aurelia Sanda (UAP Vâlcea) și Ana Maria Rugescu, Doina Reghiș Ionescu, John Pârva, Ioan Șeu, Decebal Crăciun, Ovidiu Munteanu etc. (UAP Deva).

Într-o multitudine de opțiuni plastice, fiecare lucrare în parte aflată pe simeza actualei expoziții și, totodată, relațiile de armonie, reflectare, înfruntare, potențare, care se stabilesc între piese creează o imagine complexă ce conține câteva dintre coordonatele mişcărilor, atitudinilor, tendinţelor artistice contemporane atât de diverse și dinamice.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...