Lucrări la rețeaua de apă închid două străzi importante din Sibiu

1.009

Strada Moldovei va fi închisă total, iar strada Cristian parțial, pentru ca Apă Canal să poată efectua lucrări la intersecția celor două artere. 

Pe strada Cristian, la intersecție cu strada Maramureșului, se vor desfășura în următoarele zile lucrări de reabilitare a rețelei de apă, o investiție a SC Apă Canal SA. Pentru a permite desfășurarea lucrărilor, Comisia de Circulație a aprobat următoarele măsuri de gestionare a traficului:

– închiderea totală a circulației de miercuri 19, iunie, ora 8.30 până joi, 20 iunie, ora 7.00 pe strada Cristian (între strada Maramureșului și ieșirea de pe strada Munteniei) și strada Moldovei în totalitate, până la intersecția cu strada Transilvaniei; închiderea este necesară pentru efectuarea lucrărilor de săpătură în carosabil.

– în ziua de joi, 20 iunie, constructorul va reface suprafața afectată de lucrări în condiții de trafic, fără a mai fi necesare închideri ale circulației.

Șoferii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere față de aceste măsuri necesare și să aleagă rute ocolitoare pentru deplasare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi