FOTO: Purcăretiada, mai mult decât o expoziție, radiografia unui mare regizor

0 197

Am cunoscut-o anul trecut pe Crista Bilciu. În ipostaza de regizor și autor al unuia dintre spectacolele mele preferate de la FITS 2018, Pe jumătate cântec. Știam de atunci că avea interese artistice diverse: dramaturg, regizor, poet. Anul acesta am avut plăcerea să îi descopăr și pasiunea pentru desen, pentru pictură.

DSCN1497

Începând din 14 iunie și până la finalul Festivalului, în holul Universității Lucian Blaga Sibiu, de pe Bd. Victoriei, puteți viziona expoziția acesteia intitulată sugestiv, Purcăretiada. Crista Bilciu a fost ucenicul (asistent regie) lui Silviu Purcărete și, din această postură, a fost foarte aproape de întregul proces creativ al marelui regizor. Tablourile de mari dimensiuni ale Cristei Bilciu surprind lumea fantastică și plină de culoare a spectacolelor lui Silviu Purcărete, cu personaje mitologice sau reale, cu regizorul supra-dimensionat, împărțind sau devorând destine.

”Când am ajuns ucenic la dl Purcărete, m-am simțit de parcă aș fi căzut prin gaura iepurelui alb într-o țară a minunilor teatrale. Trebuie să povestesc ce am văzut și simțit, mi-am zis, dar mi-a fost teamă că vorbele n-ar face decât să zgârie suprafața perfectă a experienței mele. Nu știu să scriu muzică, așa că am ales culorile, mai ales că nu le cunoșteam prea bine și asta mi-a dat curaj.
Majoritatea lucrărilor sunt bazate pe schițele și mâzgălelile din caietele mele de notițe din timpul repetițiilor la ”Călătoriile lui Gulliver”, ”Oidip” și ”O furtună”, cele trei spectacole pe care le-am văzut născându-se.”, declara Crista Bilciu în descrierea expoziției sale.

DSCN1496 DSCN1498

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...