Ora de Sibiu
Știri in direct

Directorul de la Lazăr după ce șase copii au luat zece la Evaluarea Naționala – „Sunt cele mai bune rezultate de până acum!”

1.145

Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu confirmă încă o dată că pregătește copii de excepție. Din cele opt medii de zece obținute la Evaluarea Națională șase sunt ale copiilor care învață aici. Directorul instituției este foarte mândru de realizările elevilor, dar spune că trei elemente au dus aici, iar unul fără celălalt nu se poate.

Șase copii de la colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu au obținut media 10 la Evaluarea Națională. Gabriel Negrea, directorul școlii, spune că s-a ajuns aici după patru ani de muncă. ”Sunt cred cele mai bune rezultate de până acum. Mediile numeroase de 10, dar și media pe școală, care e undeva la 9,40. Este rezultatul a ptru ani de muncă din partea elevilor, munca profesorilor, dar și sprijinul părinților care s-au interesat mereu de copii. Toate trei duc la rezultate bune, nu se poate una fără cealaltă”

Este evident că la Lazăr ajung copii de excepție. Pentru că sunt mai mulți înscriși decât locuri, aceștia dau examen pentru a intra în clasa a V-a. ”Anul acesta de exemplu am avut 161 de înscriși pe 60 de locuri. Legea ne permite în acest context să organizăm examen, și așa îi selectă. contează și faptul că sunt două clase pe nivel, și altfel te poți ocupa de un număr mai mic de elevi”, spune Gabriel Negrea.

Profesorii sunt și ei dedicați. Pentru examenul de Evaluare Națională fac pregătire pro bono cu elevii. ”În clasa a opta facem pregătire la română și matematică. Profesorii fac asta voluntar, nu sunt plătiți. aici se vede dedicarea dascălului”, spune directorul.

Al treilea element care contribuie la rezultatele de excepție din fiecare an al elevilor de la Lazăr, dar unul care nu poate fi neglijat, este implicarea părinților. ”Pentru a avea rezultate este nevoie ca părinții să fie activi în viața copilului, să se intereseze de el, să îl sprijine. Acest aspect este foarte important, iar susținerea de acasă se reflectă și ea în rezultate”, spune Gabriel Negrea.

Directorul spune că această promoție este una din cele mai bune de până acum și că majoritatea elevilor își doresc să continue liceul tot la Lazăr.

 

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...