Ora de Sibiu
Știri in direct

Consiliul Județean Sibiu finanțează proiecte sportive – Până când se pot depune cererile

138

Consiliul Județean Sibiu a lansat o nouă rundă de depunere a proiectelor sportive, derulate de această dată de structurile sportive de drept public. Cei interesați să obțină o finanțare pentru evenimentele sportive pe care le desfășoară sunt așteptați să depună proiectele până în data de 8 iulie, inclusiv, la sediul instituției, str. General Magheru, nr.14, la Centrul de Informare pentru Cetățeni.

Cluburile sportive din județul Sibiu, precum și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Sibiu au primit invitații din partea CJ Sibiu pentru a depune proiecte.

Proiectele declarate eligiblile vor fi afișate pe site-ul CJ Sibiu în data de 12 iulie, iar în cazul în care vor fi contestații, acestea vor fi soluționate până în 19 iulie.

Proiectele sportive și finanțarea pe care o acordă Consiliul Județean vor fi aprobate în cadrul unei ședințe de consiliu din cursul lunii iulie.

Informații suplimentare pot fi obținute telefonic, la numărul: 0269 217733, interior 128 – Serviciul Strategii și Dezvoltare Economică și Socială.

Calendarul de desfășurare a activităților de evaluare și selecție a proiectelor poate fi consultat pe site-ul CJ la adresa:  http://www.cjsibiu.ro/evenimente/in-atentia-deponentilor-de-proiecte-sportive-pentru-structurile-de-drept-public/

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...