Ora de Sibiu
Știri in direct

Înghesuială pentru schimbarea gazonului pe stadionul Municipal – Cinci oferte depuse

2.413

Municipalitatea sibiană a deschis ofertele depuse pentru modernizarea terenului de joc de pe stadionul Municipal. Cinci oferte sunt în curs de evaluare. Lucrările ar urma să dureze maxim zece săptămâni.

Prima etapă de reabilitare a Stadionului s-a încheiat în luna mai 2019, iar lucrările de modernizare continuă etapizat pentru a fi mai mai ușor gestionabile. După ce această primă etapă a durat aproape un an în loc de două luni, din cauza incompetenței celor de la SC Construcții SA, primăria suflă acum și în iaurt ca să nu se confrunte cu o astfel de situație.
Serviciul care administrează Stadionul a contractat modernizarea turnicheților de la tribuna reabilitată în acestă primă etapă, lucrările fiind în curs. Valoarea contractului pentru această lucrare este de 833.000 lei.

Cinci oferte pentru schimbarea terenului de joc
’’S-a realizat proiectul tehnic pentru o nouă etapă de modernizare a Stadionului și anume modernizarea suprafeței de joc. După finalizarea documentației, în luna mai, Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru această etapă, primindu-se 5 oferte, aflate în prezent în evaluare. Lucrările presupun instalarea unor sisteme de drenaj, irigații și încălzire și așternerea unui nou gazon. Aceste lucrări sunt estimate la 4 milioane de lei (fără TVA)’’, spun cei de la Primăria Sibiu.
CITIȚI ȘI – Modernizarea terenului de joc de pe stadionul Municipal – Două luni de lucrări capitale
FC Hermannstadt, din nou în exil
Gruparea sibiană de fotbal, FC Hermannstadt, o să joace cel mai probabil trei luni în alt oraș. Asta până se vor finaliza lucrările la teren și se va monta o instalație provizorie de nocturnă. ’’Studiem ca și soluții, Târgu Mureș și Alba Iulia. Vom decide în curând unde o să jucăm. Sperăm ca din octombrie să revenim la Sibiu’’, a spus luna trecută președintele clubului, Teodor Birț.

Ce se mai face la stadion
Următoarele lucrări de modernizare care vor fi licitate și contractate presupun:
– reconstruirea tribunelor demolate din beton armat, pe trei niveluri, inclusiv amenajarea peluzelor. In noua tribună vor fi amenajate toate spațiile interioare aferente jucătorilor, media, oficialități, corespunzătoare pentru un stadion de categoria IV UEFA, care permite susținerea meciurilor de fotbal internaționale
– realizarea de loje, punct de comandă în noua tribună
– amenajarea de locuri speciale pentru spectatori cu dizabilități în peluză
– amenajarea de zone speciale pentru galeriile (oaspeților si gazdelor) în noile peluze
– realizarea unui acoperiș peste noile tribune care se vor construi cât și peste tribuna existentă, astfel încât va exista un acoperiș unitar
– montarea a 2 noi tabele de scor în tribune
– împrejmuirea Stadionului
– instalarea turnicheților și a caselor de bilete la tribunele care se vor reconstrui
– realizarea unui sistem de sonorizare și supraveghere video
– ameajarea unui sistem de nocturnă pentru teren și a unui sistem de iluminat pentru noile spații ale Stadionului
– reabilitarea și dotarea corespunzătoare a sălii de atletism
– refacerea punctelor de alimentare cu energie electrică
– refacerea sistemelelor utilitare in toate spatiile interioare si exterioare din incinta stadionului la cele noi cat si in cele existente (cu exceptia celor care au fost inlocuite la etapa de reabilitare)
– amenajarea de locuri de parcare
Valoarea acestor lucrări va rezulta din documentația tehnică, în curs de finalizare în prezent.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. me spune

    Un alt articol, nimic concret. D-le, cel care a scris articolul, mergi la primarie si intreaba cat au de gand sa evalueze acele contracte, cand au de gand sa se apuce de gazon si cand sa-l termine si apoi vei avea un articol adevarat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...