fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Mașină plină cu droguri, capturată de DIICOT – Urmau să fie vândute la un mare festival

2.380

Procurorii DIICOT au găsit marți asupra unui tânăr de 22 de ani, cocaină, ecstasy, canabis, haşiş, amfetamină şi ketamină, pregătite pentru a fi vândute la un festival de muzică electronică ce va avea loc în weekend în Mamaia. El a fost prins de poliţişti şi procurori cu toate tipurile de droguri consumate în România şi a fost reţinut.

Tânărul de 22 de ani, identificat de procurorii DIICOT Constanța cu inițialele „C. L.” a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Anchetatorii îl acuză că acesta vindea marfa în Constanța și Mangalia și comunica cu potențialii clienți prin aplicații criptate.
„Întrucât în cauză a rezultat faptul că inculpatul urmează să vândă o cantitate mare de droguri, la data de 01.07.2019, procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au organizat o acțiune de prindere în flagrant a acestuia~, precizează DIICOT.
„Astfel, în timp ce conducea un autoturism, pe traseul b-dul Aurel Vlaicu/ b-dul I.C. Brătianu/breteaua de legătura a A2 cu direcția Mangalia, după aproximativ 50 de metri de sensul giratoriu de la intersecția DN39 cu A2, inculpatul a fost oprit în trafic, iar cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, au fost găsite 502 comprimate de ecstasy, 472 de grame de amfetamină, 374 de grame de MDMA, 0,5 grame de ketamină și 1,4 grame de cocaină”, mai spun procurorii.
Mai mult, după o percheziție la domiciliul acestuia, în Constanța, anchetatorii au găsit și ridicat „668,3 grame de amfetamină, 42,4 grame și 20 de comprimate de MDMA, 9,8 grame de ketamină, 79,8 grame de canabis, 2 grame de hașiș, un cântar, 2 grindere, un laptop, un telefon mobil, precum și 8.450 de lei și 160 de euro”.
„În urma percheziţiei domiciliare s-a constatat că, o mare parte a drogurilor găsite în imobilul unde acesta locuia fără forme legale, erau deja porționate pentru a fi comercializate persoanelor interesate şi care urmau să fie prezente într-un număr foarte mare în municipiul Constanța, cu ocazia desfășurării unui festival de muzică, în perioada 04.07.2019 – 07.07.2019”, se mai arată în comunicat.
Tânărul a fost prezentat astăzi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...