Accidentul s-a petrecut duminică după amiază la Cristian. Calul era într-o curte, iar mașina a ajuns acolop după ce șoferița a pierdut controlul volanului.
Evenimentul s-a petrecut pe DN 1, pe raza localității Cristian. O sibiancă în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea spre Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate, a ieșit în afara părții carosabile în stânga, iar acolo a acroșat un auto parcat. După aceea a revenit pe carosabil și a ieșit din nou în dreapta, unde a lovit un gard și apoi un cal aflat în curte. Femeia a fost transportată la spital, conștientă. Și calul a fost preluat de medicii veterinari.Un echipaj Smurd și un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență la fața locului. ’’Echipajul de descarcerare a intervenit pentru deblocarea calului dintre autoturism și gardul grădinii și deblocarea unei femei din autoturism. S-a acordat asistență medicală femeii, aproximativ 49 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu cu contuzie coloană lombară’’, spun cei de la ISU Sibiu.