Cea mai faimoasă icoană făcătoare de minuni a Ţării Româneşti soseşte sâmbătă la Sibiu

1 2.492

Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Ghighiu, cea mai faimoasă icoană făcătoare de minuni a Ţării Româneşti, soseşte sâmbătă, la Sibiu, la biserica de la Spitalul TBC şi va rămâne aici până marţi seara.

Icoana făcătoare de minuni ajunge la Sibiu, sâmbătă, la ora 12.00 

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Ghighiu va ajunge sâmbătă, la ora 12:00, la biserica din curtea Spitalului TBC din Sibiu, potrivit preotului Cătălin Dumitrean. Părintele Dumitrean spune că, „este o șansă pentru cei bolnavi de a se vindeca și mai ales pentru cei care nu au posibiliteatea de deplasare la Mănăstirea Ghighiu, de a beneficia de darurile tămăduitoare ale Icoanei la biserica spitalului T.B.C. din Sibiu.” La ora 12:00 va fi primirea, urmând ca tot sâmbătă la ora 17:00 să aibă loc Slujba Icoanei, iar la ora 18:00 Taina Sfântului Maslu. Dumincă la ora 9:00 va avea loc Sfânta Liturghie festivă, iar la ora 18:00 Taina Sfântului Maslu pentru toți cei aflați în suferință.

Preotul Cătălin Dumitrean: „Sunt taine pe care oamenii nu le pot înțelege, dar Maica Domnului le binevoiește”

Părintele Cătălin Dumitrean îi îndeamnă pe credincioşi la rugăciune, precizând că icoana va fi adusă la Sibiu cu sprijinul Patriarhului Daniel şi al Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza. „Este pentru prima dată când icoana pleacă din mănăstire, aceasta fiind o primă minune, iar un amănunt importat este modul în care Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurențiu au conlucrat statornic ca să aducă o bucurie aici, la Sibiu, în locul în care Maica Domnului sosește de atâtea ori prin atâtea Icoane Făcătoare de Minuni. Sunt taine pe care oamenii nu le pot înțelege, dar Maica Domnului le binevoiește,” a spus preotul Cătălin Dumitrean.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Thuamne scrie

    Ghroaznic… in america se pregatesc sa trimita oameni pe luna si noi trimitem oi la pascut. Cata indolenta si prostie. Oare de aia avem atatia licee cu promovare la bac zero?

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.