foto aparat pentru osteoporoza

Pentru prima dată, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu va achiziţiona un aparat numit Osteodensitometru, care măsoară densitatea osoasă mai ales la femeile aflate la menopauză. După ce va fi cumpărat şi instalat acest aparat, sibiencele vor putea beneficia gratis, de măsurarea densităţii osoase prin care se poate pune diagnosticul de Osteoporoză. Deocamdată, această investigaţie medicală nu se poate face în cel mai mare spital public din judeţ, ci doar la privat, cum este cazul spitalului privat Polisano Medlife.

Mamograf nou şi aparat care ajută la diagnosticarea Osteoporozei

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu va fi dotat cu un mamograf nou, în prezent există unul foarte vechi şi doctoriţa care face investigaţiile este numită „eroină” de către colegii ei. De asemenea, spitalul sibian va cumpăra în premieră, un Osteodensitometru, a declarat miercuri, pentru Ora de Sibiu, dr. Florin Grosu, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Potrivit dr. Grosu, conducerea spitalului sibian speră ca până la finalul anului să fie achiziţionat cel puţin Osteodensitometrul.

Policlinica va avea un aparat nou de radiologie pentru ambulatoriu

Dr. Florin Grosu afirmă că şi în Policlinică se va cumpăra un aparat nou de radiologie pentru ambulatoriu. În planurile de achiziţie de la Judeţean se mai află un ecograf nou

Cel mai nou aparat de făcut radiografii nu va putea fi folosit în următorii ani

În cel mai mare spital public din Sibiu, cel mai nou aparat de radiologie, cumpărat în urmă cu trei ani de zile, nu va mai putea fi folosit în următorii trei ani. Motivul? Aparatul a fost cumpărat pentru Secţia de Neurologie, care intră în reabilitare şi durează foarte mult timp să se obţină aprobările ca să poată fi mutat aparatul de radiologie din clădire. Ca să fie mutat, ar trebui aprobări care durează tot atâta cât durează modernizarea secţiei, conform celor de la spitalul sibian. Aparatul de la Neurologie era cel mai vechi, „era ca o bombă, era prioritar să îl schimbăm”, spune dr. Grosu. Dacă în urmă cu trei ani, spitalul din Sibiu nu cumpăra pentru Neurologie un aparat performant, nu mai obţinea autorizaţie de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), potrivit dr. Grosu. În următorii trei ani de zile, aparatul cel mai nou de radiologie nu va mai putea fi folosit. „Nu putem muta aparatul, pentru că durează îngrozitor de mult”, explică dr. Grosu.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Sibiu: „Majoritatea aparatelor sunt depăşite”

Aparatele de radiologie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt majoritatea prea vechi, spune dr. Florin Grosu. Problema este că achiziţia unor aparate noi, costă foarte mulţi bani, care deocamdată nu există pentru a le moderniza pe toate. Dr. Grosu se declară optimist şi spune nu doar că sunt şanse să fie cumpărate aparate noi, dar şi să se piună bazele Radiologiei intervenţionale, ceea ce ar duce la creşterea speranţei de viaţă a pacienţilor. sursa foto: medist-imaging.ro

 

 

Comentariul meu

Lasă un răspuns