Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Dezastru în Grecia. Doi români au murit în urma unei furtuni puternice

946

O furtună extrem de puternică s-a abătut miercuri seara asupra stațiunii Halkidiki, Grecia. Șase persoane au murit, printre care și doi români- o femeie de 54 de ani și un băiețel de 8 ani, scrie digi24.ro

Românii se aflau într-o tavernă din Nea Plaghia al cărei acoperiș s-a prăbușit din cauza vântului extrem de puternic. Informația a apărut în presa elenă, care citează membri ai echipelor de intervenție.

Taverna unde au murit cei doi români

Autoritățile din Grecia nu au stabilit dacă este o legătură de rudenie între cei doi.

Ministerul Afacerilor Externe a luat legătura cu ambasada din Atena care urmează să obțină informații oficiale.

Taverna unde au murit cei doi români

Alte zeci de persoane au fost rănite și au ajuns la spitale din Halkidiki și Salonic. Au fost date sute de apeluri la pompieri pentru inundații, copaci rupți sau drumuri blocate.

Aceasta este prima mare provocare pentru noul guvern de la Atena, care a activat deja o celulă de criză.

Protecția civilă a spus că fenomenele meteo din Halkidiki sunt fără precedent.

Doi cetăţeni cehi în vârstă au fost ucişi după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau, în peninsula Halkidiki din nordul Greciei, care se bucură de popularitate în rândul turiştilor, conform informaţiilor furnizate de poliţie.

Alte două persoane, de naţionalitate rusă, un bărbat şi un băiat, şi-au pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit lângă un hotel din oraşul Potidea, aflat pe litoralul grecesc, potrivit autorităţilor.

Conform estimărilor unui centru medical, între 60 şi 70 de persoane au primit îngrijiri pentru rănile suferite, majoritatea fracturi.

„Este pentru prima oară în cariera mea de 25 de ani când am trecut prin aşa ceva”, a declarat directorul centrului medical, Athansios Kaltsas, pentru OPEN TV. „A fost dintr-odată, atât de brusc”.

Meteorologul Klearxos Marousakis a descris condiţiile meteo ca „extrem de neobişnuite” pentru această perioadă a anului.

Furtuni violente și în Italia
Furtunile violente fac prăpăd și în Italia. În nord-est, zeci de copaci au fost puși la pământ după ce vântul a suflat cu peste 60 de kilometri pe oră. Ministerul român de Externe îi atenționează pe cetățenii români care au programate călătorii în Italia în această perioadă că nordul și centrul peninsulei rămân sub cod galben de precipitaţii intense, grindină, furtuni şi intensificări ale vântului.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...