Ora de Sibiu
Știri in direct

Vremea instabilă se transformă în vijelii în toată țara. Avertizare valabilă tot weekend-ul

416

După ce în cursul dimineții de sâmbătă meteorologii au anunțat că urmează un weekend cu vreme instabilă, câteva ore mai târziu au revenit cu o alertă meteo. Aceasta vizează toată țara până luni la ora 21, când vor cădea cantități mari de apă. 

Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică se va accentua, în după-amiaza zilei de sâmbătă în nord-vestul, vestul și local centrul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică și în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului.

Duminică, manifestările instabilității atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni, se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a țării.

Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Primește titlurile instant

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...