Ora de Sibiu
Știri in direct

O ciobăniță din Sibiu cere ajutorul Ministrului Daea – Se plânge de abuzuri grave la Dumbrăveni

1.631

Maria Lazăr este din Dumbrăveni și crește împreună cu familia sa, aproape 300 de oi înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor. Femeia spune că din cauza abuzurilor de la primăria din Dumbrăveni, a rămas fără teren de pășunat.

Ciobănița se luptă pentru un petec de pășune pe care oile ei să pască potrivit legilor din România, însă abuzurile de la nivelul primăriei au făcut ca ferma Mariei Lazăr să fie lăsată fără un metru pătrat de verdeață pentru animale, anunță agrointel.ro. Ciobănița a încercat să își caute dreptate inclusiv trimițând un memoriu ministrului agriculturii Petre Daea, documentul prezentând, în detaliu, șirul evenimentelor care adus în pragul disperării familia Lazăr din Dumbrăveni.

Memoriul ciobăniței Maria Lazăr. Comentariile jurnalistice sunt de prisos și pălesc în fața acurateței și limbajului curat și sincer al celei care, alături de familia sa, trudește în creșterea oilor în ciuda tuturor piedicilor ce i se pun de administrația locală și chiar centrală.”Memoriu către D-nul ministru Petre Daea,
Subsemnata Lazăr Maria, domiciliată în Dumbrăveni, (…), județul Sibiu, prin prezentul memoriu vreau să vă aduc la cunoștință următoarea problemă cu care mă confrunt de ani de zile. Sunt crescătoare de animale specia ovine, dețin un efectiv de 285 capete oi mame înscrise în RNE, cod de exploatație individual. În anul 2019 am solicitat de la Primăria orașului Dumbrăveni pășunat pentru că s-au expirat contractele și am avut posibilitatea de atribuire a pășunatului comunal către toți crescătorii de animale din orașul Dumbrăveni. Am solicitat pășunat pentru trupul de pășune ”Căpâlna” fiind un pășunat în suprafață de 82 ha cu un efectiv de 35 capete vaci. Scăzând efectivele de vaci la nivelul orașului (spre exemplu cu 10 ani în urmă pe aceeași suprafață erau aproape 90 de capete vaci, iar în 2019 mai pășunează 35 capete vaci). S-au alocat din 2007 subvenții pe suprafață, dar banii nu au fost folosiți pentru ce au fost destinați lăsând pășunatul să se distrugă, se poate vedea din imagini, pășunatul pe care s-a făcut documentația de Amenajament Pastoral din anul 2016. Vă întreb pe dumneavoastră domnule ministru cum s-a respectat încărcătura dacă s-a făcut Amenajamentul Pastoral care prin lege te obligă să ai încărcătura maximă 1 vacă lapte UVM/hectar? Ei, crescătorii de vaci au încheiat contracte cu primăria nerespectând Legea la 82 ha cu un efectiv de 35 vaci cum acoperă suprafața, cum s-a atribuit pășunatul de către Primărie când eu Lazăr Maria am depus cerere pe aceeași suprafață de pășunat împreună cu cei de la vaci – nu trebuia să se scoată la licitație dacă erau mai multe cereri pe aceeași suprafață de pășune conform Legii Zootehniei în vigoare la ora actuală?! Vă rog să luați măsuri foarte drastice pentru că se fac atâtea abuzuri asupra crescătorilor de animale fiind de atâția ani în domeniu de creștere a animalelor nu am beneficiat de niciun hectar de pășune din partea primăriei. S-au atribuit la toți crescătorii de animale pășuni, mie nu mi s-a dat nici 1 ha. Am făcut sesizare la subordonații dumneavoastră, l-au trimis pe domnul Petrescu în control ”așa-zis control” a venit 20 de minute, am discutat cu el și s-a întors la București ca să îmi dea un răspuns foarte vag afirmând că s-au făcut controale cu privire la sesizarea mea – ce controale s-au făcut în birou?! A venit cineva la fața locului să vadă în ce stare deplorabilă se află pășunatul, plin de spini, mărăcini, mușuroaie, vegetație abundentă nemâncată de vaci fiind foarte mult pășunat? Eu nu pot să beneficiez de pășunat conform legii dar să se degradeze pășunile nefiind animale suficiente spre a-l pășuna, a-l între ține cum se specifică în Amenajamentele Pastorale care obligă să se respecte condițiile impuse de lege. Eu vă rog să analizați cu mare atenție și să luați măsuri urgente pentru a nu se mai risipi subvențiile care se dau pentru a se întreține pășunatele, de care alte persoane cu rea-voință și nepăsare își bat joc voit. Vă mulțumesc dacă ați binevoit să citiți tot ce am avut de spus și oful pe care-l am pe suflet de atâția ani, nimeni din țara asta nu mai are interes să se facă odată pentru totdeauna ordine, să avem satisfacția și mândria că nu suntem ținuți de fraieri de anumiți incompetenți care voit sau nevoit ne îngreunează activitatea. Eu, Lazăr Maria, sunt mândră de munca pe care o prestez dar nu sunt satisfăcută sufletește că indiferența, corupția, indolența, răutatea, nepăsarea au pus stăpânire și au ajuns pe primul loc în societatea românească.
”Omul care muncește cinstit în această țară care se numește ROMÂNIA”, și este cinstit și onest din păcate este batjocorit, pus la zid de autorități, de societate și adus în ipostaza să renunțe la tot și să ia drumul străinătății unde este mult mai apreciat decât în țara lui proprie.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...