Aproape 150 de urși vor fi împușcați – Cei care îi hrănesc vor fi amendați

0 1.240

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că a trimis către Monitorul Oficial, spre publicare, un ordin prin care se aprobă o cotă de intervenţie pentru 140 de urși. De asemenea, cei care hrănesc urșii se aleg cu amenzi.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că este „dezamăgită” și privește „stupefiată” când vede la televizor imagini cu oameni care hrănesc urșii pe maginea drumului.

„Trebuie să protejăm specia, trebuie să avem grijă şi de noi, de toţi cetăţenii. (…) Vă spun sincer că rămân dezamăgită şi, de multe ori, stupefiată atunci când mă uit la televizor şi văd (…) că alimentăm această tendinţă de a apropia ursul cât de mult de noi şi a ne face rău, în loc să îl lăsăm în pace, și aruncăm deşeurile produse de noi, dându-i, în felul acesta, posibilitatea ursului să coboare de la munte la şes şi de multe ori să intre în anumite oraşe care sunt chiar la șes și unde nici nu gândeau cetăţenii că vor întâlni ursul pe o cale publică sau în propria gospodărie. (…) Astăzi (luni – n.r.) deja am trimis către Monitorul Oficial publicarea celui de al doilea Ordin de intervenţie pe carnivora mare urs pentru un număr de 140 de exemplare”, a declarat Grațiela Gavrilescu, aflată în vizită la Rezervația de urşi de la Zărneşti.

Graţiela Gavrilescu a precizat că cei care vor hrăni urșii vor putea fi amendați.

„Oamenii care se vor mai comporta aşa vor primi amendă, nu avem ce să mai facem, o să trecem și la amenzi personale atâta timp cât încalci legea şi nu o să mai poţi să dai vina nici pe fond, nici pe custode, nici pe Guvern, pe nimeni. Dai vina pe tine că ai făcut o greșeală”, a spus ministrul.

Un proiect pentru amenajarea celui de-al doilea așezământ de urși a fost depus pentru a fi finanțat, a mai anunțat Grațiela Gavrilescu.

„Am reuşit să depunem proiectul de care spuneam de anul trecut, în urma planului de acţiune pe carnivora mare, pe care l-am adoptat anul trecut, am reuşit împreună cu parteneri să fim pregătiţi în momentul în care se va deschide sesiunea de finanţare pe POR, de 10 milioane de euro. Este un proiect care să facă ordine în acest sistem, începând de la inventarierea urșilor, construirea unui al doilea aşezământ (…) unde să avem grijă de urși şi cei care sunt îndreptăţiţi să îi alimenteze fondurile de vânătoare să facă lucrul acesta şi, nu în ultimul rând, trebuie să facem şi ciparea lor. Trebuie să încercăm să rezolvăm și cu despăgubirile pe care le dăm cetățenilor cărora ursul le-a provocat pagube”, a mai spus ministrul Mediului.

Grațiela Gavrilescu s-a aflat, luni, într-o vizită de lucru în Brașov.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.