Complicii copilului care a jefuit o bătrână pe stradă au ieșit din arest

0 411

Cei trei complici ai copilului de 13 ani care a jefuit o femeie de 71 de ani pe stradă au ieșit din arest după 24 de ore.

„La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 15,00, o sibiancă în vârstă de 71 de ani a reclamat polițiștilor faptul că, în timp ce se afla pe Aleea Taberei din municipiul Sibiu, un tânăr i-a smuls de la gât lănțișorul din aur și a fugit într-o direcție necunoscută. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, la data de 22 iulie a.c., un minor în vârstă de 13 ani, domiciliat în orașul Cisnădie, a fost identificat ca presupus autor al infracțiunii”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

De asemenea, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârsta de 16, 27, respectiv 30 de ani, domiciliați în același oraș, cercetați penal pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de la tâlhărie.

Față de cei trei, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță. Judecătoria Sibiu a respins propunerea de arestare preventivă a persoanelor în cauză, acestea fiind puse în libertate.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.