Consiliul Județean Sibiu a mulțumit angajaților Aeroportului Internațional Sibiu pentru rezultate

0 1.148

Consiliul Județean Sibiu a organizat joi, 25 iulie 2019, o ceremonie în cadrul căreia a mulțumit public conducerii, membrilor Consiliului de Administrație și angajaților Aeroportului Internațional Sibiu pentru rezultatele deosebite înregistrate în prima jumătate a anului 2019.

Este vorba cu precădere pentru evenimentele care au marcat istoric județul Sibiu – Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, precum și Ceremonia de plecare a Sanctității Sale Papa Francisc. La eveniment au participat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca – vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marius Ioan Gîrdea – directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu, membrii Consiliului de Administrație al aeroportului, precum și angajați ai Aeroportului.campean pampu 2„Contribuția activă a tuturor celor implicați, care au înțeles importanța acestor evenimente, a fost confirmată de mulțumirile exprimate în mod oficial atât de Administrația Prezidențială, cât și de instituții importante din țară, și nu numai. Felicit, cu această ocazie, fiecare angajat în parte din cadrul Aeroportului Internațional Sibiu, managementul care a fost implicat în aceste proiecte, precum și Consiliul de Administrație, și mă bucur că am dovedit încă o dată că munca în echipă și profesionalismul concură la desfășurarea unor evenimente demne de cele mai înalte standarde și de aprecierea unui public eterogen, atât din țară, cât și din afara granițelor țării.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.campean pampuRolul Aeroportului Internațional Sibiu, în calitatea sa de principală poartă de intrare a oficialilor europeni și a participanților la summit, precum și de gazdă a Ceremoniei oficiale de plecare a Sanctității Sale Papa Francisc, a fost unul determinant pentru succesul celor două evenimente.campean 2
„Mă bucură faptul că reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au avut această inițiativă de a ne reuni astăzi într-un cadru mai puțin formal pentru a ne transmite gândurile bune și aprecierea pentru munca și rezultatele echipei Aeroportului Internațional Sibiu din prima jumătate a acestui an. Cu toții am fost parte în organizarea celor două evenimente de referință atât pentru aeroportul sibian, cât și pentru Sibiu. Acțiunile întreprinse au fost eficiente, iar dăruirea, eforturile şi convingerile noastre n-au fost în zadar, dovadă fiind și recunoașterea ce ni s-a acordat și pe care am primit-o cu bucurie. Vă asigur că aprecierile primite sunt, în fapt, recunoașterea unei munci în echipă, făcute cu dăruire şi responsabilitate, cu răbdare şi puterea de a duce lucrurile spre reușită.”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, , directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.