Ora de Sibiu
Știri in direct

Temperaturi de foc în toată țara în acest weekend

137

Meteorologii anunță temperaturi caniculare pentru acest weekend, acestea urmând să ajungă și la 35 de garde Celsius. 

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar pe arii restrânse în sud, va deveni caniculară, notează Mediafax. Disconfortul termic va creşte, astfel că după-amiaza, local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în regiunile vestice şi sudice.

Meterorologii anunță că cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în zonele montane, pe arii restrânse în vest şi cu totul izolat în restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 34 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 35 de grade, în Câmpia Română.

În Capitală, vremea se va încălzi, vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi în jur de 34 de grade.

La malul mării, în a doua parte a zilei sunt prognozate ploi scurte, cu descărcări electrice și vânt cu intensificări. Temperatura maximă nu va depăși 28 de grade Celsius.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...