Ora de Sibiu
Știri in direct

De ce ai vrea un telefon cu recunoaștere facială?

630

Suntem asaltați de npi și noi modele de telefoane mobile inteligente, care mai de care cu funcționalități și caracteristici deosebite. Puterea procesorului, spațiul de stocare, memoria RAM, tehnologia foto și video, diagonala, afișajul, capacitatea bateriei, recunoașterea facială sau accesoriile sunt printre cele mai căutate calități la un telefon, iar cele din gama Samsung Galaxy, spre exemplu, sunt printre cele mai căutate.

Ce este tehnologia de recunoaștere facială

Recunoașterea facială a fost dezvoltată între anii 1964 și 1965 însă a fost îmbunătățită treptat, ajungându-se ulterior să fie folosită nu doar de către camerele video de supraveghere ci și de către telefoanele mobile. Este vorba practic de o tehnică biometrică ce poate identifica și verifica identitatea unei persoane prin analiza trăsăturilor feței umane. Sunt analizați pixelii iar apoi se folosesc algoritmi de învățare și se compară imagini, astfel aflându-se identitatea persoanei.

Sunt destule avantaje pentru telefoanele care dețin funcția de recunoaștere facială. Orice parolă folosită comportă riscuri pentru că, cel puțin la nivel teoretic, poate fi spartă, indiferent cât de lungă și complexă este. În schimb, analiza facială nu poate fi egalată, decât dacă există vreun frate geamăn cu cel scanat dar asta se întâmplă mult mai rar. Tehnologiile de recunoaștere sunt de tipul 2d cu imagini statice la telefoanele dotate cu sistemul de operare Android și 3d la telefoanele care folosesc iOS sau la telefoanele Huawei.

Recunoașterea 3D e mai deșteaptă

Tehnologia de recunoaștere facială 3d utilizata de Apple este superioară datorită faptului că analizează fața facându-i o mapare, nu utilizând imagini statice. De asemenea, folosește numeroși senzori pentru a analiza trăsăturile feței. Tehnologia 3d folosește lumina infraroșie pentru a lumina fața iar apoi un laser cu infraroșu cu 30000 de puncte intră în acțiune pentru a analiza trăsăturile feței în mișcare și în final se creează o schemă 3d a feței. O astfel de tehnologie o mai folosește și compania Huawei, recent puternic contestată și supusă la sancțiuni economice de către SUA, pe fondul acuzațiilor de spionaj pentru guvernul chinez. Tehnologia evoluează neobosit în acest sens și nu ne putem opri aici fără să amintim că cei de la Apple au extins tehnologia de recunoaștere facială și pentru aplicația digitală Apple Play, mai exact pentru plățile digitale. Ne așteaptă în continuare vremuri interesante, tehnologic vorbind, iar lideri de piață precum Apple, Samsung, Huawei și nu numai, ne vor suprinde plăcut în viitor și cu alte caracteristici și funcții de top.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...