Hoții din parcări lovesc din nou pe autostrada Sibiu – Deva. Încă un șofer pățit

0 3.738

Un şofer care staţiona zilele trecute cu o camionetă într-o parcare de pe Autostrada A1, Deva – Sibiu a rămas fără bani. Omul a fost indus în eroare de un hoţ, care l-a trezit din somn și l-a rugat să îl ajute că i s-a stricat mașina.

Hoţii din parcările autostrăzilor au lovit din nou. Un tânăr de 27 de ani a fost prins de Poliţie după ce a furat bani dintr-o camionetă care staţiona în parcarea unei benzinării de pe A1, pe raza municipiului Orăştie, anunță Adevărul. Bărbatul a profitat de neatenţia persoanei vătămate, un cetăţean bulgar în vârstă de 32 de ani. „Acesta din urmă a reclamat că în dimineaţa zilei de 28 iulie 2019, persoane necunoscute i-au sustras 100 de euro din autoutilitară. Fusese trezit din somn şi indus în eroare sub pretextul că are o defecţiune la autovehicul, context în care i-a fost furată din cabină suma respectivă. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei Municipiului Orăştie, a fost identificat un tânăr de 27 ani, din municipiul Piteşti, faţă de care poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, în vederea luării măsurilor legale”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.