Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibienii își anunță prezența în număr mare la protestul din 10 august de la București

1.512

Primăria Bucureștiului a anunțat că a aprobat protestul din data de 10 august. Se anunță o participare masivă, iar printre protestatari se vor afla și sibieni, susținători ai mișcării Vă Vedem. 

Organizatorii mișcării de la Sibiu susțin protestul de la București și chiar îi îndeamnă pe sibieni să participe. ”Nu organizăm noi deplasarea, este o opțiune individuală. Dar, este foarte important să se vadă la București, în fața guvernului, că se pune în continuare presiune pe i, că lumea e în continuare nemulțumită de politicile publice ale Guvernului. Deși s-a cerut retragerea legilor justiției inclusiv de către curtea constituțională, ele sunt tot acolo, în forma lor malignă, așa că avem în continuare motive să ieșim în stradă. Guvernul se încăpățânează să nu le retragă, motivele sunt intacte, la fel ca acum un an. Dacă luăm în considerare și criza instituțiilor statului din ultima perioadă, nemulțumirea noastră este evident augmentată”, spune Radu Vancu, unul din liderii mișcării Vă Vedem.

Și la Sibiu, în data de 10 august, va fi organziat un protest. Cel de la ora 12, deja obișnuit, iar de la ora 18 se va pleca în marș, pornind din zona Liberă de Corupție.

Cât despre protestul de la București, care a fost aprobat, Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a făcut un apel către participanţi să manifesteze în mod paşnic şi respectând legea, el subliniind că România este un stat european, în care cetăţeanul are dreptul să se exprime în mod liber.

„Vreau să fac un apel către toţi cei care doresc să protesteze, către toţi cei care se vor afla în diferite puncte din Capitală să protesteze în mod paşnic şi să nu uite în niciun moment că suntem un stat european, un stat în care cetăţeanul are dreptul să se exprime în mod liber. Niciodată nu vom încerca să împiedicăm acest lucru, pentru că este un lucru firesc. Dacă cetăţenii doresc să protesteze, să o facă. Problema pe care vreau să o subliniez este că solicit tuturor celor care vor participa la proteste să protesteze în mod paşnic, respectând totuşi legea şi tot ce înseamnă un astfel de protest. Nu ne dorim sub niciun fel de formă, repet, sub niciun fel de formă, să mai vedem ceea ce am văzut anul trecut pe 10 august. Dar despre lucrurile acestea vom mai discuta cu siguranţă până sâmbătă”, a declarat Fifor, la sediul MAI.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...