Ora de Sibiu
Știri in direct

Calvarul sibienilor care locuiesc pe strada Frezorilor – Miros insuportabil emanat din curtea unei firme din zonă

8.430

Zeci de sibieni spun că au ajuns la capătul puterilor. Locuiesc pe strada Frezorilor, iar de mai bine de 10 ani se luptă cu mirosul greu din zonă. Acesta provine de la substanțele pe care le folosește firma de pe aceeași stradă la acoperirea metalelor. Reprezentanții firmei însă afirmă că respectă toate protocoalele legale, iar lor nu ”le miroase nimic”.

Reclamații practic inutile

Cei care locuiesc pe strada Frezorilor spun că de ani de zile sunt nevoiți să îndure mirosul greu care iese din hala în care firma Midmet își desfășoară activitatea. ”Folosesc niște soluții foarte greu mirositoare. Din hală răzbate un miros greu de suportat, nociv. Mai ales acum vara, nu se poate sta cu geamurile deschise. Este un calvar”, spun oamenii din zonă.

Sibienii povestesc că de ceva ani fac mereu reclamații. Răspunsurile pe care le primesc însă nu le rezolvă problema în niciun fel. ”Am făcut reclamații la DSP, Garda de Mediu. De la Mediu ne-au spus că au autorizație, au filtre de aer, și că trebuie să lucreze cu ușile închise. Iar dacă nu se întâmplă asta, să sunăm la poliția comunitară. De fapt asta e problema că țin ușile deschise și tot mirosul se împrăștie pe stradă, iar dacă au filtre probabil că nu le folosesc, pentru că altfel probabil că nu ar mai mirosi în așa hal”, spune un vecin din zonă.

În urmă cu ceva timp oamenii au primit un răspuns și de la Direcția de Sănătate Publică. ”Și de acolo ne-au spus că dacă se lucrează cu ușile închise mirosul nu răzbate, iar sănătatea noastră nu este afectată. Dar, în continuare, ușile sunt deschise iar mirosul insuportabil”, spune sibienii.

Pentru că, în ciuda reclamațiilor depuse până acum, cei care locuiesc pe Frezorilor nu au primit vreo soluție al problema lor, au început din nou aceleași demersuri. Așteaptă ca în termenul prevăzut de lege să primească din nou răspunsuri de la autoritățile statului, de această dată cu soluții concrete.

”Am făcut tot ce ni s-a cerut”

Reprezentanții firmei spun că din punctul lor de vedere nu există nicio problemă. ”Noi am făcut tot ce ni s-a cerut. Suntem în parametrii și în standarde. Au fost de la Mediu, au măsurat nivelul noxelor. Dacă în interior nu depășim, nici afară nu are cum să fie peste. Am refăcut ușile de la intrare. Nu lucrăm cu ele deschise. Se deschid când intră sau iese cineva, când vin camioane cu marfă. Și dacă su nu simt miros, că satu în hală, cum să miroase chiar asa, afară…? Cei care reclamă sunt niște oameni cărora le face plăcere lucrul ăsta”, spune Ion Cazan, unul din asociații de la Midmet Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...