Doi tineri din Sibiu și Vâlcea prinși de poliție când făceau drifturi pe Dumbrăvii – Amenzi usturătoare

2 6.062

Veșnica rivalitate dintre Sibiu și Vâlcea se pare că nu are final. Doi tineri șoferi au încercat să obțină supremația, de această dată într-o cursă de drifturi. Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, pe Calea Dumbrăvii din Sibiu.

Cei doi șoferi au ambii 20 de ani. Unul este din Sibiu, iar celălalt din Vâlcea. Luni noaptea și-au turat motoarele la maxim pe Calea dumbrăvii. au făcut drifturi ca în filme, dar distracția le-a fost oprită de polițiști. Aceștia au fost nevoiți să le blocheze drumul în apropiere de sensul giratoriu de la intersecția cu bulevardul Vasile Milea.

”În jurul orei 00,35, pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, polițiștii au depistat doi conducători auto în timp ce efectuau manevre ce puneau în pericol siguranța participanților la trafic. Cei doi, ambii în vârstă de 20 de ani, unul din județul Sibiu, celălalt din județul Vâlcea, au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 2.600 de lei”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Drifturile au devenit un lucru obișnuit în sibiu, mai ales în parcările marilor magazine. Ora de Sibiu a scris despre ceea ce se întâmplă, dar poliția spune că este foarte greu să tragă pe cineva la răspundere, pentru că, până ajung polițiștii, tinerii teribiliști dispar.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

2 Comentarii
  1. Linistitul scrie

    2600? HAHA. Daca mai era un zero la sfarsit ar fi fost oarecum acceptabil. Oricum , Politia e insuficient prezenta in oras, zi sau noapte, in scop de preventie si depistare a contravenientilor. Arareori pot fi vazuti! In aproape fiecare noapte se aud motoare de motocicleta turate . Ar trebui o HCL sau lege care sa limiteze numarul decibelilor produsi de vehicole , testat prin RAR.

  2. un sibian scrie

    si nu le-au luat permisul???

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.