UPDATE Bătaie în fața unui club din Sibiu – Un bărbat dus în stare gravă la spital

0 5.849

Un bărbat a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Sibiu, în noaptea de joi spre vineri, după e a fost rupt în bătaie de un individ.

UPDATE
Polițiștii sibieni spun că tânărul agresat are 29 de ani și este din Săcel. El a fost bătut în plină stradă de doi bărbați necunoscuți.

„În jurul orei 01,30, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au fost solicitați să intervină în Piața Aurel Vlaicu după ce o persoană a sesizat că, pe trotuar, se afla un tânăr inconștient. La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, au identificat tânărul în cauză ca având 29 de ani, cu domiciliul în Săcel, iar din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că acesta ar fi fost agresat pe stradă de doi bărbați necunoscuți. În cauză s-a depus o plângere penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă în vederea identificării presupușilor agresori și aplicării măsurilor legale în consecință”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Știrea inițială
Totul s-a petrecut în jurul orei 1:30, pe bulevardul Mihai Viteazu, în apropierea unui club. Potrivit surselor Ora de Sibiu, un bărbat, în vârstă de aproximativ 29 de ani, a fost lovit cu bestialitate de un individ.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanței care a preluat victima și a dus-o la UPU Sibiu. „Saj Sibiu a trimis un echipaj la ora 1:32 a.m. pe Mihai Viteazu, în fața Băncii Raiffeisen pentru un pacient agresat”, spun reprezentanții SAJ.

Acesta a fost găsit conștient, însă prezenta traumatisme costale și toracice în urma bătăilor. De asemenea, acuza dureri la nivelul capului.

Ajuns la spital, pacientul a fost supus mai multor investigații medicale. În jurul orei 3.30, el a plecat acasă având mai multe contuzii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...