Ora de Sibiu
Știri in direct

Scandal la FC Hermannstadt – Birț ’’săpat’’ pe la spate de doi acționari – Haos la club

6.496

Plecarea lui Teodor Birț de la conducerea lui FC Hermannstadt, a surprins pe toată lumea. Omul care a pus pe roate echipa și s-a ocupat de ea de la înființare și până zilele trecute, a fost victima unui război de culise. Doi dintre acționarii actuali, Claudiu Rotar și Ștefan Băcilă, par să fie cei care au complotat împotriva președintelui echipei și au dorit îndepărtarea lui.

Oficial, lui Teodor Birț i-a expirat mandatul ca președinte al celor de la Hermannstadt și Consiliul Director nu i l-a reînnoit, atribuindu-i postul lui Iuliu Mureșan. În spatele ușilor închise se pare că a fost un adevărat război. Hermannstadt e denumirea veche, în germană, a Sibiului. Dar la clubul care poartă numele, lucrurile se rezolvă, se pare, tot românește. Oficial, de joi, Iuliu Mureșan e noul președinte al grupării, înlocuindu-l pe Teodor Birț. Consiliul Director (CD) l-a investit în funcție după ce mandatul predecesorului a încetat și s-a decis să nu-i mai fie prelungit.

Conflict de principalii acționari
Potrivit Gazetei Sporturilor, în club s-ar fi dus un adevărat război pentru îndepărtarea lui Birț. El nu mai era dorit de doi dintre principalii acționari, Claudiu Rotar, de la Natur House, și Ștefan Băcilă, de la Terra Building, care-l susțineau pe „Muri” și s-au bătut pentru a-l impune în ședințele CD.

Jumate din staff a plecat odată cu Birț
Plecarea lui Teodor Birț nu a fost singulară. De la echipă se pare că a plecat și team managerul Marius Lungu, precum și toată echipa de comunicare și PR, inclusiv cei care se ocupau de producția video-foto și chiar și ofițerul de presă.
Surse de încredere au explicat pentru Ora de Sibiu, că și firma de pază, precum și cei care asigură transportul echipei, au dat un ultimatul actualei conduceri a clubului, pentru că nu mai au încredere că își vor recupera datoriile acumulate până înaintea meciului cu Academica Clinceni. De asemenea și câțiva sponsori mai mici nu mai vor să continue colaborarea cu FC Hermannstadt, după plecarea lui Birț.

Mureșean neagă totul – „N-am niciun amestec”
Contactat de GSP.RO, Mureșan, care a fost instalat la club în primăvară, pe postul de director executiv, a negat că ar avea vreo implicare în îndepărtarea lui Birț.
„Eu chiar sunt prieten cu Doru, cum să complotez împotriva lui? Nici nu mi-am dorit neapărat poziția asta. De la bun început, când am venit, ne-am înțeles ca eu să mă ocup de partea sportivă, iar el de zona administrativă. Și s-a ținut fiecare de ce am stabilit. Decizia asta s-a luat în Consiliul Director, eu n-am participa. Îi mulțumim domnului Birț și-i suntem recunoscători pentru tot ce-a făcut la club, pe care l-a luat de jos de tot și l-a dus până-n prima ligă. A fost o etapă, acum e altceva. Va fi o despărțire amiabilă” a declarat Mureșan.

Primește titlurile instant

Citește și
4 Comentarii
  1. Vio spune

    Ăla de la Terra building este și acționar și beneficiarul lucrării de înlocuire a gazonului.interese.echipa nu o să meargă bine…

  2. Nicolae Tarcea spune

    In Romania cand ceva merge bine faci o reorganizare. Daca Sibiul are echipa de fotba, in prima liga, un merit aparte ii revine d-lui Birt cu atat mai mult cu cat Primaria si Consiliul Municipal Sibiu nu l-au ajutat deloc cu stadionul iar echipa a reusit sa se mentina in primul esalon .

    1. Eu, sibianul spune

      Birt a reusit sa cheltuie bugetul de anul trecut si inca odata pe atat (adica datorii)… pentru ce performante a avut echipa, e un stil de conducere dezastruos, asa poate conduce oricine. Cat despre merite, o fi avut atunci, dar s-a umplut de glorie inca din liga a II-a, a condus, ori ca un diletant, ori ca o capusa la club! Din ce se aude, si pe la Piete SA are cam aceleasi rezultate marete…

  3. Sandu Cobu spune

    Mare, groaznică, înfiorătoare pierdere pentru comunitatea șpăgarilor de sub umbrela primăriei Sibiu. Fără Birț suntem pierduți, pierduți, vă spun!!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...