Ora de Sibiu
Știri in direct

Final încins de lună august – Canicula se întoarce peste România

232

Ultimele două săptămâni de vară vor arăta ca în mijlocul anotimpului. Temperaturile vor crește începând de astăzi, ajungând să fie caniculare, scrie digi24.ro

VEZI AICI CÂND VINE TOAMNA 

Săptămâna începe cu vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării. Termometrele vor indica valori maxime de la 26 de grade la malul mării, până la 34 de grade Celsius în zonele de câmpie. Nori de vreme bună vor fi doar la deal și la munte. În rest, cerul va fi senin.

Temperaturile vor fi într-o continuă creștere până la mijlocul săptămânii. În timp ce pe litoral apropierea mării va mai pondera căldura, în zonele de câmpie, va fi caniculă, iar termometrele vor indica până la 36, 37 de grade Celsius la umbră. Unele condiții pentru ploi de vară vor fi doar la munte. În restul țării, aerul va fi irespirabil.

În București, niciun nor nu va apărea deasupra orașului în orele următoare, iar vântul va adia ușor. Prin urmare, soarele va ridica mercurul în termometre până la 32, poate chiar 33 de grade Ceslius, iar presiunea aerului va crește ușor.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...