Ora de Sibiu
Știri in direct

Procesul primarului Astrid Fodor – Decizia anunțată marți la Tribunalul Sibiu

1.311

Procesul primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, contra prefectului Adela Muntean, prin care cere anularea ordinului care a suspendat-o din funcţie în luna iulie, se reia săptămâna viitoare, miercuri. Judecătoarea de la Sibiu care i-a dat dreptate lui Fodor, nu mai poate judeca acest proces, făcând o cerere de abţinere, care a fost deja aprobată.

Nou termen Fodor versus Muntean, miercuri, 28 august 

Tribunalul Sibiu a stabilit marţi, un nou termen, în data de 28 august, în procesul primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, care cere anularea ordinului prefectului judeţului Sibiu, Adela Muntean, care a suspendat-o din funcţie în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. „A fost înaintat dosarul completului C5 corp contencios şi s-a stabilit termen de judecată pe 28 august, ora 10.00, Sala C”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului din Sibiu, Cornelia Prundaru.

Judecătoarea care i-a dat dreptate lui Fodor, nu mai poate judeca procesul

Tribunalul din Sibiu a admis luni, cererea de abţinere, a judecătoarei care a decis în luna iulie, că Astrid Fodor se poate întoarce în funcţia de primar al municipiului Sibiu, după ce fusese suspendată de prefect, a mai precizat Cornelia Prundaru.

Iulie 2019 – Astrid Fodor înlăturată din scaunul de primar timp de 16 zile

Municipiul Sibiu este condus începând din 19 iulie, ca urmare a deciziei Tribunalului din Sibiu, de Astrid Fodor, primarul ales. Primarul a fost suspendat din 3 până în 19 iulie, de către prefectul Adela Muntean. Decizia instanţei din 19 iulie nu este definitivă şi a fost atacată de Prefectura din Sibiu.

Procese cauzate de o problemă veche de 4 ani

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a decis în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 – 2014, când a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru în consiliile de administraţie de la Colegiul German ‘Samuel von Brukenthal’ şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37. Fodor a explicat că la momentul acela avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să fie membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Fodor, găsită vinovată de Curtea Supremă de la Bucureşti

Astrid Fodor a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis în luna mai 2019 decizia de admitere a recursului ANI şi a trimis motivaţia către părţile în proces şi Prefectura Sibiu. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a fost suspendat din funcţie, în 3 iulie, de către prefectul Adela Muntean, în baza sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care confirmă starea de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate.

 

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...