scoala24

Un băiat în vârstă de 13 ani, din Sibiu, a fost amenințat cu un cuțit în curtea Școlii 24, din Vasile Aaron, de către un adolescent de 16 ani. Acesta voia să îi fure telefonul.

Doi minori, în vârstă de 14 și 16 ani, sibieni, sunt cercetați penal de polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată.

„În fapt, în data de 9 iulie 2019, în jurul orei 19.45, un minor de 13 ani, însoțit de alți 5 băieți, se afla în curtea interioară a unei unități de învățământ din municipiul Sibiu, unde și-au făcut apariția alți 4 băieți. Unul dintre cei patru băieți, în vârstă de 16 ani, s-a apropiat de minorul de 13 ani și sub amenințarea cu un cuțit i-a cerut să îi dea telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. În apărarea minorului a intervenit unul dintre prietenii săi, care a fost lovit în zona maxilarului de unul din băieții din cercul de prieteni al agresorului, în vârstă de 14 ani.”, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Imediat după ce au luat telefonul mobil, cei patru tineri au părăsit curtea școlii.

La data de 21 august, prin ordonanța organelor de cercetare penală s-a dispus reținerea minorului de 16 ani, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat instanței cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luare a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările continuă și cu privire la minorul de 14 ani bănuit de săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale continuă cercetările.

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns