Ora de Sibiu
Știri in direct

SURSE – Poliţistul antrenor care a vrut să violeze două fete la Sibiu, testat psihologic în 2017

980

Poliţistul antrenor de box, care a încercat să violeze două fete din Sibiu şi este în prezent în arest la domiciliu, urma să fie testat psihologic anul viitor, susţin surse oficiale pentru Ora de Sibiu. Potrivit regulamentului, acest poliţist a fost testat psihologic şi a trecut de test, în 2017.

Testat psihologic în urmă cu doi ani

Poliţistul care în timpul liber era antrenor de box pentru copii, fusese testat psihologic în 2017. Acesta a încercat să violeze două fete, din care, o dublă campioană naţională.

Procurorii cer ca poliţistul suspectat de agresiune sexuală să stea după gratii

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ion Veştemean, a precizat că procurorii au decis, vineri, să conteste măsura arestului la domiciliu pentru poliţistul acuzat de tentativă de viol şi agresiune sexuală.

Antrenorul de box poliţist a încercat să violeze şi o dublă campioană naţională

Una dintre cele două minore agresate sexual de poliţistul plasat în arest la domiciliu şi pe care acesta o antrena, în timpul liber fiind instructor de box, este dublă campioană naţională, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Conform sursei citate, pe fosta campioană antrenorul poliţist a încercat să o violeze în aprilie 2018, când fata avea 12 ani, în timpul unei deplasări la Bucureşti. Sursa foto: prosportequipment

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...