Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibian tâlhărit de iubită – Femeia i-a furat banii și le-a spus polițiștilor că este sechestrată

2.168

O femeie i-a furat portofelul cu bani concubinului ei și a dispărut de acasă. Sibianul din Amnaș a alertat polițiștii, iar aceștia au început cercetările. La câteva ore distanță, tatăl femeii a sunat la 112 să anunțe că fiica sa este sechestrată. S-a dovedit a fi o minciună, întrucât femeia voia doar să scape cu banii.

La data de 23 august, în jurul orei 08.30, un bărbat din localitatea Amnaș a sesizat telefonic prin apel 112 faptul că concubina sa i-a sustras portmoneul în care se aflau bani și mai multe documente.

Urmare a acestui apel, la nivelul Poliției Orașului Săliște s-a întocmit dosar penal pentru furt și s-au demarat cercetări pentru identificarea și depistarea autorului.

În aceeași zi, în jurul orei 14.00, un bărbat din Bacău a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu prin SNAU 112 reclamând faptul că fiica ca, concubina bărbatului din Amnaș, ar fi victima unei infracțiuni de lipsire de libertate.

„Ca urmare a acestui apel a fost organizată si desfășurată o amplă acțiune informativ-operativă cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și Poliția Orașului Săliște și Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Serviciul Investigații Criminale și Poliția Orașului Făgăraș și Postul de Poliție Ucea de Jos, cu sprijinul operațional al Direcției de Operațiuni Speciale București și Serviciului Operațiuni Speciale Sibiu”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmare a activităților derulate, la care au participat 30 de polițiști, în data de 25 august, în jurul orei 00.00, femeia, împreună cu fiica ei minoră, a fost identificată în locuința unui bărbat din Ucea de Jos, stabilindu-se fără echivoc că persoanele respective nu au fost victimele infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sau a altei infracțiuni.

Existența mesajelor emise de către presupusa victimă către mai multe persoane prin care se urmărea dovedirea unor fapte de natură penală, dar nereale, precum și existența unei stări de pericol în care acesta s-ar fi aflat, erau practic încercări de a-și crea o apărare față de concubinul său căruia i-a sustras portofelul.

Având în vedere aspectele constatate, femeia este cercetată penal de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...